6:14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Nu vă [,,nu fiţi”, KJV]. Literal, ,,nu deveniţi”. Capitolele 6,14 la 7,1 constituie o paranteză extinsă, aşa cum apar adesea în scrierile lui Pavel. Ea constă într-o avertizare cu privire la orice fel de asociere cu necredincioşii care i-ar pune pe creştini în situaţia de a nu putea evita compromisul. Această interdicţie cuprinde legăturile de căsătorie (vezi la cap. 7,1), dar în nici un caz nu se opreşte doar aici. Îndemnul din acest pasaj i-a venit probabil în minte lui Pavel odată cu sfatul său din cap. 6,12.13, de a nu fi strânşi la inimă şi exclusivişti. În cazul acesta, scopul său era acela de a nu le da corintenilor nici un motiv să tragă concluzia că trebuie să fie atât de deschişi încât să intre în tovărăşie intimă cu necredincioşii. Faptul că v. 14 începe prin cuvintele ,,nu vă înjugaţi” arată că Pavel se gândea, în primul rând, la viitor şi nu la trecut.
La un jug nepotrivit. [,,înjugaţi inegal”, KJV]. Gr. heterozugeo, ,,a se înjuga la o tovărăşie inegală”. Prefixul hetero denotă aici persoane de tipuri diferite (cf. la Matei 6,24). Având în vedere faptul că Pavel se adresa membrilor bisericii corintene, care erau creştini, concluzia este că cealaltă categorie sunt necreştinii. Principiul enunţat aici este similar cu acela din Exod 34,16; Deuteronom 7,1-3; cf. Levitic 19,19; Deuteronom 22,10; Filipeni 4,3. Atât de mare e deosebirea de idealuri şi purtare între creştini şi necreştini, între credincioşi şi necredincioşi, încât legarea unor relaţii strânse cu ei, fie de căsătorie, de afaceri sau de orice fel, îi pune pe creştini în faţa alegerii de a abandona principiile sau de a suferi din cauza diferenţelor de credinţă şi purtare. A intra într-o astfel de relaţie înseamnă a fi neascultător de Dumnezeu şi a face pact cu diavolul. Păstrarea distanţei faţă de păcat şi păcătoşi este clar arătată în Scripturi (Levitic 20,24; Numeri 6,3; Evrei 7,26 etc.). Nici un alt principiu nu a fost impus mai strict de Dumnezeu. În toată istoria poporului Său, călcarea acestui principiu a avut ca rezultat inevitabil dezastrul spiritual.
Cu cei necredincioşi. Pentru cei care nu-L acceptă pe Hristos ca Mântuitor al lor şi învăţăturile Lui ca o normă de credinţă şi purtare, principiile şi practicile creştinismului sunt o nebunie (1 Corinteni 1,18). Din cauza concepţiei lor despre viaţă, necredincioşii găsesc adesea că e cât se poate de dificil să accepţi un model de conduită care tinde să îngrădească propriul stil de viaţă sau care descoperă că idealurile şi practicile lor sunt greşite sau inferioare. Pavel nu interzice orice asociere cu necredincioşii, ci numai acea asociere care tinde să micşoreze iubirea de Dumnezeu a creştinului, să altereze concepţia sănătoasă de viaţă a acestuia sau să-l facă să se abată de la un model strict de purtare. Creştinii nu trebuie să-şi evite rudele sau prietenii, ci să stea în mijlocul lor ca exemple vii ale creştinismului practic şi aşa să-i câştige la Hristos (1 Corinteni 5,9.10; 7,12; 10,27). Întrebarea decisivă este: alege creştinul să se asocieze cu necredinciosul, din cauză că iubeşte căile lumii sau pentru că doreşte sincer să fie o binecuvântare pentru necredincios şi să-l câştige la Hristos? A doua întrebare la fel de importantă pentru creştin este: a cui influenţă va fi mai mare, a lui Hristos sau a celui rău? Însă când e vorba de o legătură care implică responsabilităţi, cum ar fi căsătoria, creştinul care Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul nu se va uni sub nici o formă cu un necredincios, chiar în nădejdea pioasă, şi de altfel lăudabilă, de a-l câştiga pentru Hristos.
Aproape fără excepţie, rezultatul unei purtări contrare sfatului înţelept enunţat aici de apostol este dezamăgirea. Cei care aleg să ţină cont de sfatul acesta se pot bucura într-un fel special de favoarea lui Dumnezeu şi vor descoperi că El are ceva pus deoparte pentru ei, cu mult mai frumos decât orice plan al lor.
Ce legătură? Printr-o serie de şase întrebări retorice (v. 14-16), Pavel pune într-un contrast ireconciliabil jugul lui Hristos cu cel al lumii. Este interzisă orice asociere în care caracterul, doctrinele religioase şi interesele creştinului pierd ceva din caracteristicile şi integritatea lor. Un creştin nu-şi poate permite să intre în parteneriat cu lumea care cere compromis. Linia de demarcaţie este clar definită între (1) neprihănire şi păcătoşenie, (2) lumină şi întuneric, (3) Hristos şi Satana, (4) credinţă şi necredinţă, (5) templul lui Dumnezeu şi templul idolilor.