6:10 ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.
Ca nişte întristaţi. Pavel părea să nu aibă motive pentru nimic altceva decât pentru melancolie. Pentru el, însă, tristeţea şi bucuria nu sunt alternative care se exclud reciproc, deoarece ştie cum să fie vesel în mijlocul strâmtorării. El se bucură de conducerea providenţială a lui Dumnezeu, chiar şi atunci când are motiv să se întristeze. Această atitudine reflectă şi atitudinea lui Hristos (Romani 12,12; Filipeni 4,4.11; Evrei 2,10-18). Creştinismul nu numai că susţine sufletul în ceasul încercării, dar dă şi bucuria biruinţei şi umple mintea de siguranţă şi nădejde (Isaia 61,3).
Spiritul de biruitor al lui Pavel este probabil cel mai bine pus în valoare în Epistola către Filipeni, al cărei cuvânt-cheie este ,,bucuraţi-vă”. Dar când a scris epistola aceea, Pavel era în închisoare, părăsit, singur şi în primejdia de a fi executat. Adevăratul creştin poate totdeauna să se bucure, cu un gând curat şi nobil, de bunătatea divină şi de mântuirea semenilor săi (Evrei 12,2). Pavel se deprinsese să fie mulţumit, indiferent de suferinţa pe care era chemat să o îndure (Filipeni 4,11). O viaţă de mulţumire şi bucurie este dreptul inalienabil al creştinului. Să fii eliberat de sub puterea păcatului şi din mâinile lui Satana, să fii mai mult decât biruitor prin Acela care ne-a iubit (Romani 8,37), să fii mântuit ,,în chip desăvârşit” (Evrei 7,25) – toate acestea sunt motive suficiente pentru o viaţă de bucurie şi fericire.
Săraci. Adică ,,săraci cu duhul” (vezi la Matei 5,3). Pentru ochiul firesc, Pavel era într-adevăr sărac, dar pentru ochiul spiritual el era bogat. El pierduse totul (1 Corinteni 4,11; Filipeni 3,7.8; 4,12). Mulţi creştini au ales să fie săraci în cele materiale. Credincioşii din Ierusalim îşi predaseră de bunăvoie averea pământească (Fapte 2,44.45; 3,6 5,1-3). Viaţa nu poate fi apreciată după aparenţe. Cât priveşte împărăţia lui Dumnezeu, lucrurile nu sunt ceea ce par. Oamenii devin cu adevărat bogaţi nu ţinând pentru ei, ci dăruind (vezi la Proverbe 11,24). Ei sunt făcuţi bogaţi prin bogăţiile de nepătruns ale lui Hristos (Isaia 55,1.2; Fapte 20,35; 2 Corinteni 8,9; Efeseni 3,8; 1 Timotei 6,18). Ei devin bogaţi acordând altora binecuvântările Cerului (Isaia 58,6-14).
Stăpânind toate lucrurile. În Hristos, credinciosul devine moştenitor şi posesor al tuturor lucrurilor (Matei 5,5; 16,25; 19,29; Marcu 10,28-30; Romani 8,17; 1 Corinteni 3,21-23; Apocalipsa 3,21). Evanghelia îi îmbogăţeşte pe oameni cu gânduri nobile, scopuri înalte, nădejde înălţătoare, comuniune divină, curăţie de inimă, armonia existenţei, capacitatea de a se bucura de tot ce a făcut Dumnezeu. Vezi la Matei 6,24-34.