5:9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă.
De aceea. Adică având în vedere încrederea lui Pavel în înviere şi viaţa viitoare (v. 6-8).
Ne şi silim. [,,ne străduim”, KJV]. Gr. philotimeomai, ,,a fi stimulat”, ,,a se strădui plin de râvnă pentru” (cf. Romani 15,20; 1 Tesaloniceni 4,11). Motivul care l-a împins mereu pe Pavel să meargă înainte, în ciuda încercărilor care se abăteau asupra lui (cf. 2 Corinteni 4,7-18), era perspectiva plină de slavă a învierii sau a înălţării la cer fără moarte, atât pentru el însuşi, cât şi pentru convertiţii săi. Pavel personal se străduia să fie ,,primit” când urma să stea înaintea ,,scaunului de judecată al lui Hristos” (cap. 5,10). El se ostenea nu ca să câştige merite înainte lui Dumnezeu, nu ca să facă ispăşire pentru păcatele sale, nu ca să adauge ceva la darul neprihănirii lui Hristos, ci ca să conlucreze cu Hristos în însărcinarea de a-i mântui pe semenii săi (1 Corinteni 15,9.10; Coloseni 1,29). El se străduia de asemenea să facă totul ca propria sa viaţă să fie o reflectare a lui Hristos, deoarece ştia că aceasta urma să fie ceva plăcut şi bine primit înaintea Domnului. Deosebirea dintre credinciosul sincer şi cel făţarnic este că unul caută aprobarea lui Dumnezeu şi celălalt, aprobarea omului. Acela care se hotărăşte să trăiască nu pentru sine, ci pentru Hristos, nu-şi va irosi timpul într-o viaţă comodă, inactiv sau urmărind plăceri lumeşti (Galateni 1,10).
Se spune că în antichitate prelucrătorii de aur priveau atent la metalul topit din creuzet până când puteau să-şi vadă oglindit propriul chip. Atunci ştiau că aurul este curat. Aşa e şi cu Hristos, care urmăreşte propria Sa reflectare în noi (cf. Iov 23,10). Este privilegiul nostru de a deveni ca Hristos, despre care se spune că ,,nu Şi-a plăcut Lui Însuşi” (Romani 15,3; cf. Gen. 11,5). E o diferenţă ca de la cer la pământ între a face bine numai pentru că e bine şi pentru că Dumnezeu o cere şi a face bine pentru bucuria de a-l face pentru Hristos. Oricât de lăudabil ar fi să faci binele dintr-un simţământ al datoriei, cu mult mai bine e să-l faci dintr-o inimă plină până la refuz de iubire pentru Domnul. Iubirea lui Hristos era cea care-l constrânsese pe Pavel să trăiască aşa cum trăia (2 Corinteni 5,14). Povara ascultării de poruncile lui Dumnezeu devine uşoară când e determinată de iubire (vezi la Matei 11,28-30; cf. Romani 8,1-4). Dorinţa sinceră de a fi pe placul lui Hristos îl face în stare pe creştin să distingă, fără să dea greş, între bine şi rău (vezi la Romani 8,5-8).
Să-I fim plăcuţi. [,,primiţi de El”, KJV]. Marea preocupare a lui Pavel nu era cât avea să mai trăiască sau dacă ostenelile sale pământeşti urmau să se încheie. Preocuparea lui exclusivă era ca, indiferent de ceea ce s-ar fi întâmplat, viaţa lui să fie în aşa fel, încât să poată obţine aprobarea lui Dumnezeu (vezi 2 Timotei 4,6-8; vezi la Matei 25,21, Luca 19,17).
Fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. [,,fie prezenţi, fie absenţi, KJV]. Vezi la
v. 6,8.