5:1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică.
Ştim, în adevăr. [,,deoarece cunoaştem”, KJV]. Adică prin credinţă, nu prin experienţă. Cuvântul ,,deoarece” face din capitolul 5 o continuare a temei capitolului 4. Aici Pavel explică faptul că motivul pentru nădejdea afirmată în cap. 4 este certitudinea învierii la a doua venire a lui Hristos.
Învierea este poarta spre lumea veşnică şi, deci, obiectivul dorinţei înfocate a lui Pavel. Isus exprima aceeaşi asigurare cu privire la adevărurile pe care El le predica (cf. Ioan 3,11; 4,22).
Casa pământească a cortului nostru trupesc. Literal, ,,cortul casei noastre pământeşti”. Cu referire la ,,casa pământească” a sa, Pavel vorbeşte şi despre pribegia sa ,,departe de Domnul”, deşi ,,suntem acasă în trup” (v. 6), şi despre ,,gemete apăsate” în acest cort (v. 4), până când ,,se desface casa pământească” a sa(v. 1), iar el va lua în stăpânire ,,locaşul nostru ceresc” (v. 2). A compara corpul omenesc cu un cort era ceva natural pentru un făcător de corturi (vezi Fapte 18,3). Cortul şi trupul se aseamănă în unele privinţe: materialele din care sunt făcute: şi unul şi altul provin din pământ, ambele sunt uşor de distrus. Un cort este doar un loc trecător de locuit şi poate fi desfăcut şi mutat oricând. Literal, potrivit cu Ioan 1,14, Hristos ,,a locuit în cort” printre noi când a luat trup omenesc la data întrupării Sale (vezi comentariul acolo). Şi Petru compară trupul omenesc cu un cort (vezi 2 Petru 1,13.14).
Avem. Încrederea lui Pavel în fericita nădejde a învierii (1 Corinteni 15,20) e atât de sigură, încât el vorbeşte despre ,,casa” sa viitoare ca despre o proprietate prezentă. Ochii sunt îndreptaţi spre lucruri care sunt încă ,,dintre cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4,18). ,,Casa” lui cerească nu e mai puţin reală decât ,,casa” lui pământească. Eroii credinţei numiţi în Evrei 11 au acceptat şi ei făgăduinţele lui Dumnezeu şi au acţionat pe temeiul lor, ca şi cum ar fi fost realităţi prezente. Pavel are titlul de proprietate şi dreptul la ,,casa” lui cerească şi nu ezită să o revendice ca fiind a lui.
Clădire… de la Dumnezeu. Pavel vorbeşte despre ,,clădirea… de la Dumnezeu” ca fiind ,,locuinţa noastră din cer” (v. 2), ca nefiind ,,făcută de mână”, ci ,,veşnică” (v. 1). El vorbeşte, pe de
o parte, despre luarea în posesie a acelei case ca despre o îmbrăcare cu ceva peste altceva (v. 2), iar pe de altă parte, despre faptul că ,,noi părăsim trupul acesta” pentru a fi ,,acasă la Domnul” (v. 8). Unii au identificat această ,,clădire” cu ,,locaşurile” din Ioan 14,2. Dar dacă se face referire la casele materiale cereşti, atunci şi ,,casa pământească” din versetul 1 ar trebui să se refere la case pământeşti materiale. E evident însă că scriitorul nu are în minte aceste lucruri. Cei mai mulţi comentatori sunt de acord că Pavel se referă la aici la ,,trupul duhovnicesc” dat credinciosului la data învierii (vezi la 1 Corinteni 15,35-54). El vorbeşte despre ,,casa sa pământească” numind-o ,,un cort” şi despre ,,casa sa cerească” numind-o ,,o clădire”. Una este un loc vremelnic de locuit, cealaltă este un loc permanent. Trupurile sfinţilor înviaţi vor semăna cu trupul Domnului lor înviat (Luca 24,36-43; Filipeni 3,21).