5:17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
În Hristos. Definiţia favorită a lui Pavel a ceea ce înseamnă să fii creştin. Când a devenit creştin, el a fost botezat ,,în Isus Hristos” (Romani 6,3) şi viaţa cea nouă pe care-o trăieşte acum Îl are în centru pe Hristos (Ioan 15,3-7). El este legat cu totul de Hristos şi supus cu totul vieţii, puterii, influenţei şi cuvântului Lui. Întreaga viaţă a lui Pavel se mişcă într-o sferă nouă, spirituală. Nimic nu este trecut cu vederea.
Numai ,,în Hristos” poate un păcătos să fie primit de Dumnezeu (Filipeni 3,9) şi să găsească mijloace de a trăi viaţa cea nouă (Ioan 15,4.5; Galateni 2,20). Bucuriile şi întristările, biruinţele şi suferinţele vieţii sunt toate ,,în Hristos” (Romani 14,17; Filipeni 3,9.10). Chiar şi moartea îşi pierde boldul, deoarece aceia care ,,mor în Domnul” sunt binecuvântaţi (Apocalipsa 14,13). Prin expresia ,,în Hristos”, creştinismul înalţă orice experienţă şi obligaţie omenească la o nouă relaţie..
Făptură. Gr. ktisis, ,,creaţie”, ,,lucru creat”, ,,creatură”. Pentru ca un om să fie constrâns de iubirea lui Hristos să nu mai vieţuiască pentru sine, ci pentru Dumnezeu, să nu mai judece pe oameni după înfăţişare, ci după duh, să-L cunoască pe Hristos după spirit şi nu după trup, trebuie să fie creat ca o făptură nouă. Ca să fie transformat un păcătos pierdut într-o ,,făptură nouă” se cere aceeaşi energie creatoare care a adus iniţial la iveală viaţa (Ioan 3,3.5; Romani 6,5.6; Efes, 2,10; Coloseni 3,9.10). Este o lucrare supranaturală, cu totul străină de experienţa omenească obişnuită.
Această natură nouă nu e produsul integrităţii morale, care unii presupun că este inerentă omului, nefiind nevoie decât ca aceasta să fie dezvoltată şi exprimată. Sunt mii de aşa-zişi oameni morali care nu se declară creştini şi care nu sunt o ,,făptură nouă”. Făptura nouă nu este numai produsul unei dorinţe sau al unei hotărâri de a face binele (Romani 7,15-18), al consimţământului mental faţă de anumite doctrine, al schimbării unor opinii şi sentimente şi chiar al întristării pentru păcat. Ea este rezultatul prezenţei unui element supranatural introdus în om, care aduce după sine moartea lui faţă de păcat şi naşterea lui din nou. În felul acesta, noi suntem creaţi din nou după chipul lui Hristos, adoptaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi aşezaţi pe o cale nouă (vezi Ezech. 36,26.27; Ioan 1,121.13; 3,3-7; 5,24, Efes.1,19; 2,1.10; 4,24; Tit 3,5; Iacov 1,18). În felul acesta. suntem făcuţi părtaşi naturii dumnezeieşti şi ni se acordă dreptul la viaţa veşnică (2 Petru 1,4; 1 Ioan 5,11.12). Credinciosul astfel înnoit nu e născut ca un creştin pe deplin dezvoltat, matur; el este lipsit la început de experienţă spirituală; este doar un prunc. Dar ca fiu al lui Dumnezeu, are în mod hotărât privilegiul şi prilejul de a creşte până la statura deplină a lui Hristos (vezi la Matei 5,48; Efeseni 4,14-16; 2 Petru 3,18).
S-au făcut noi. Vezi la Romani 6,4-6. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea cuvintelor ,,toate lucrurile”, ultima parte a v. 17 fiind, de fapt: ,,ei s-au făcut noi”.