5:16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
Nu mai cunoaştem. Adică ne formăm o părere despre. În textul grecesc, ,,noi” este emfatic. Pavel se aşează în contrast cu alţii, probabil adversarii lui din biserica din Corint, care stăruiau asupra ,,slovei” Legii şi ţineau atât de mult la aparenţe (vezi la cap. 3,1-3; 4,18).
În felul lumii. [,,după trup”, KJV]. Pavel refuză să-i evalueze pe oameni în funcţie de înfăţişarea exterioară. Consideraţii precum naţionalitatea, originea, studiile, cultura, bogăţia, poziţia şi aprecierea celor din jur nu sunt standarde după care el îşi propune să judece omenirea (cf. 1 Corinteni 1,26; 2 Corinteni 1,17). Acum Pavel îi apreciază pe oameni din punctul de vedere al lui Hristos, potrivit caracterului şi atitudinii lor faţă de cele spirituale (vezi Matei 5,19; 7,20-27; 12,46-50). Această normă nouă de evaluare a oamenilor este încă un rezultat la morţii şi învierii glorioase a lui Hristos. Creştinul matur vede în fiecare om un păcătos care poate fi salvat şi refăcut după chipul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, un candidat al împărăţiei cerurilor. Înfăţişarea exterioară e de mică valoare; ceea ce contează e inima (vezi la 1 Sam. 16,7; 2 Corinteni 4,18). Din acest punct de vedere, un om cu o avere imensă poate să fie extrem de sărac, şi un om cu multă învăţătură, cu totul ignorant (vezi la Matei 6,19-34; 1 Corinteni 1,2-23; Coloseni 2,8).
Am cunoscut pe Hristos. Înainte de convertire, este evident că Pavel privise la Hristos dintrun punct de vedere pur omenesc, ca la un nazarinean dispreţuit, ca la un om de origine modestă şi fără învăţătură, un om sărac şi un impostor care fusese respins şi crucificat.
În decursul veacurilor, nenumăraţi oameni cu mintea firească au făcut aceeaşi greşeală. În prezent, există o multitudine de păreri umaniste cu privire la Hristos. Oameni învăţaţi vorbesc despre El ca despre un mare învăţător, filozofii Îl privesc ca pe un oracol al adevărului şi al înţelepciunii, sociologii Îl onorează ca fiind un mare reformator social, psihologii Îl văd ca pe un profund cercetător al naturii omeneşti, iar teologii Îl privesc ca pe cel mai remarcabil printre întemeietorii marilor religii ale lumii. Dar pentru aceşti oameni, Isus este în cel mai bun caz ,,un om mare”, cel mai înţelept şi cel mai bun dintre marii oameni ai lumii. Lumea savantă a depus eforturi laborioase menite să refacă contextul istoric şi cultural al lui Isus cel omenesc, dar a neglijat în cea mai mare măsură să se străduiască să aprecieze divinitatea şi rolul Său ca Mântuitor al omului. A citi Biblia ca orice altă carte înseamnă a vedea în Hristos nu mai mult decât un om ca alţi oameni. E posibil să stăruim asupra evenimentelor din viaţa lui Isus, să ne formăm o concepţie despre El şi să construim un sistem frumos de etică din învăţăturile Lui şi totuşi să trecem cu vederea cele mai importante adevăruri ale Evangheliei. Carnea şi sângele nu văd în El pe divino-umanul Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al omului (Matei 16,17). Numai discernământul spiritual poate discerne cele spirituale (1 Corinteni 2,14). Omul care este creat din nou în Hristos Isus (2 Corinteni 5,17) nu subestimează pe Hristosul cel istoric, dar trece dincolo de această concepţie despre El, pentru a preamări acest personaj smerit ca Domn şi Dumnezeu. El face lucrul acesta deoarece mintea lui e iluminată de Duhul. ,,Nimeni nu poate să zică: ’Isus este Domnul’ decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12,3).
Totuşi acum. [,,de aici înainte”, KJV]. Adică de la data convertirii sale, când punctul său de vedere s-a schimbat. Înainte de data aceea, el privise la Hristos şi la alţi oameni prin ochii limitaţi al iudaismului. Pavel, pe vremea când se numea Saul, nu văzuse ,,nici o frumuseţe” în Hristos care să-l facă ,,să dorească” pe Mântuitorul (Isaia 53,2). Rezultatul inevitabil fusese ură faţă de Isus ca Mesia şi faţă de ucenicii Lui (Fapte 8,3; 9,1).
Nu-l mai cunoaştem. Adică din punctul de vedere nerenăscut, pe care îl susţinea înainte de convertire. Pavel Îl cunoştea acum din experienţă personală, nu numai din auzite. Adversarii lui Pavel din Corint pretindeau o autoritate şi un privilegiu mai mare pe temeiul asocierii lor cu apostolii din Ierusalim şi poate chiar cu Isus. Dar accentul pus asupra cunoaşterii lui Hristos ,,după trup” îi face pe oameni să exagereze importanţa acelor lucruri în legătură cu El, care erau văzute fizic şi trecătoare, şi să subordoneze sau să ignore cu totul adevărurile spirituale superioare explicite şi implicite din viaţa şi învăţăturile Lui.