5:14 Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.
Dragostea. Gr. agape (vezi la Matei 5,13.44; 1 Corinteni 13,1).
Lui Hristos. Pavel se referă evident la iubirea lui Hristos pentru el şi nu la iubirea lui pentru Hristos (vezi Romani 5,5; 8,35.39; 2 Corinteni 13,14; Efeseni 3,19; cf. 4T 457; 7T 139; GW 293). Deşi nimic altceva în afară de iubirea lui Hristos nu poate fi puterea dominantă a vieţii, e adevărat că iubirea noastră faţă de Hristos are o însemnătate la fel de vitală. Dar iubirea lui Hristos pentru noi este mereu factorul dominant. ,,Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1Ioan 4,19; cf. Ioan 3,16).
Ne strânge. [,,ne constrânge”, KJV]. Gr. sunecho, ,,a ţine laolaltă”, ,,a ţine tare”, ,,a stimula”, ,,a constrânge”, ,,a stăpâni”. Acela care alege să fie călăuzit de iubirea lui Hristos nu se va abate de la cărarea datoriei nici la dreapta, nici la stânga, ci, ca şi Pavel, va merge stăruitor înainte în lucrarea Domnului, neînfricat şi cu hotărâre neabătută (vezi Fapte 20,24; 2 Corinteni 4,7-11). Iubirea lui Hristos îl ţine pe credincios în siguranţă pe cărarea cea dreaptă şi îngustă (vezi la Matei 7,13.14).
Socotim că [,,aşa judecăm”, KJV]. Sau ,,am hotărât”, ,,suntem convinşi”. Declaraţia lui Pavel de consacrare din v. 14 şi 15 e fără îndoială expresia deciziei la care ajunsese la convertire (vezi Fapte 9,6; 26,19). Începând de atunci, marele adevăr al ispăşirii lui Hristos a fost fără încetare factorul determinant şi dominant în viaţa sa.
Dacă... deci. Gr. ei... ara. Dovezile textuale atestă (cf. p. 10) omiterea lui ei. Acceptând această omisiune, ara ar trebui să fie tradus prin ,,aşadar”, ,,prin urmare”, ,,în consecinţă”, ,,drept care”.
Unul a murit pentru toţi. Moartea înlocuitoare, ispăşitoare a lui Hristos – adevărul că El a murit în locul păcătosului – nu e pusă la îndoială, aşa cum ar putea implica un ,,dacă” (vezi la Isaia 53,4; Matei 20,28). Luând locul lui Adam (1 Corinteni 15,22.45), Hristos a devenit căpetenia neamului omenesc şi a murit pe cruce ca reprezentant al acestuia. Astfel, într-un anumit înţeles, când a murit El, întregul neam omenesc a murit împreună cu El. Aşa cum El îi reprezenta pe toţi oamenii, tot aşa moartea Lui reprezenta moartea tuturor (1 Petru 3,18; 1 Ioan 2,2; 4,10; vezi la Romani 5,12.18.19). În El, toţi oamenii au murit; El a întrunit în întregime condiţiile impuse de Lege (Ioan 3,16; Romani 6,23). Moartea Lui a fost suficientă pentru a suporta pedeapsa pentru toate păcatele. Aceasta, însă, nu înseamnă mântuire universală, deoarece fiecare persoană trebuie să accepte ispăşirea oferită de Mântuitorul pentru a o face activă în propriul său caz (vezi la Ioan 1,9-12; 3,16-19). Pe de altă parte, nu există bază biblică pentru a limita cuvântul ,,toţi” la o presupusă minoritate aleasă, restului omenirii fiindu-i interzis accesul la harul mântuitor al crucii şi fiind, deci, predestinată să fie pierdută (vezi la Ioan 3,16-21; Efeseni 1,4-6).
Nu numai că moartea lui Hristos a asigurat o ispăşire pentru păcat şi prin aceasta l-a eliberat pe păcătosul pocăit de a doua moarte (vezi Apocalipsa 20,5.14), dar ea a făcut posibilă şi moartea păcătoşilor faţă de firea pervertită, nerenăscută şi ridicarea lor pentru a umbla într-o viaţă nouă (vezi la Romani 6,3.4; cf. Galateni 2,19.20; Filip 3,10; Coloseni 3,3).