5:12 Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare şi nu cu ce este în inimă.
Nu ne lăudăm. În tot cuprinsul ambelor epistole către corinteni, Pavel şi-a apărat şi elogiat slujba, nu pentru a se înălţa pe sine, ci pentru a câştiga încrederea corintenilor în solia sa şi în persoana lui, ca sol al lui Dumnezeu. Predicarea lui fusese convingătoare (1 Corinteni 2,4; 15,1.2). El era părintele lor spiritual (1 Corinteni 4,15) şi conducătorul lor în cele spirituale (cap 11,1). Slujba lui fusese o slujbă a ,,duhului” şi nu a ,,slovei”, a transformării lăuntrice, nu a înfăţişării exterioare (2 Corinteni 3,6). Ceea ce o recomanda înaintea oamenilor era puritatea adevărului proclamat (cap. 4,12) şi sacrificiul şi suferinţa pe care Pavel le-a avut de îndurat din cauza adevărului (cap. 4,8-10, 11,21-30). Toate acestea, corintenii le puteau interpreta ca laudă de sine. Fără îndoială că mulţi interpretaseră în acest fel unele din declaraţiile lui Pavel din epistola anterioară, aşa cum reiese din folosirea de către el aici a cuvântului ,,iarăşi” (cf. cap. 3,1). El declară acum categoric că în tot ce a scris nu este nici o umbră de înălţare de sine. Scopul lui e acela de a răspunde observaţiilor înjositoare ale celor care nu-i apreciau slujba.
Temei. [,,ocazie”, KJV]. Gr. aphorme, ,,bază de operaţiuni”, ,,punct de plecare”, ,,îndemn”. Pavel expune acum scopul care l-a determinat să-şi apere slujba. Corintenii erau angajaţi într-o luptă spirituală cu vrăjmaşi ai Evangheliei care căutau posturi de conducere în biserică şi care încercau să promoveze discreditându-l pe Pavel. Ei veniseră cu scrisori de acreditare care susţineau că vin din partea fraţilor din Iudea. Ei îl prezentau pe Pavel ca pe un parvenit, ajuns în slujbă cu de la sine putere şi spuneau despre ei că sunt învestiţi cu autoritate de către apostoli (vezi la cap. 3,1). În plus, ei pretindeau că sunt conducători şi ,,slujitori” (cap. 11,22.23). Pavel se referă la ei numindu-i ,,apostoli mincinoşi” şi ,,lucrători vicleni” (cap. 11,13). Evident că un număr considerabil de credincioşi Corinteni fuseseră înşelaţi de aceşti oameni, care erau hotărâţi să preia conducerea bisericii corintene. Pavel declară că unicul lui obiectiv în apărarea slujbei sale este acela de a da bisericii informaţii corecte şi răspunsuri corespunzătoare, cu care să-i reducă la tăcere pe aceşti apostoli mincinoşi.
Laudă. Adică a fi mândru de cineva sau de ceva (vezi la cap. 1,14, unde substantivul înrudit e tradus tot prin ,,laudă” ).
Înfăţişare. Literal, ,,faţă” şi astfel ,,înfăţişare exterioară”. Aceşti apostoli cu de la sine putere nu sunt ceea ce pretind că sunt şi par să fie. Este posibil să aibă ,,scrisori de recomandare”, dar nu au mărturia lăuntrică a Duhului în inimile bărbaţilor şi femeilor convertiţi (vezi la cap. 3,1-3). Asupra celor a căror judecată era bazată pe înfăţişare exterioară (vezi la 1 Sam. 16,7), aceşti falşi conducători făceau o mai bună impresie decât fusese în stare Pavel să facă (vezi 2 Corinteni 10,10). Unii Corinteni fuseseră chiar determinaţi să ia în râs defectele personale ale lui Pavel – slăbiciunea lui corporală şi vederea lui slabă (2 Corinteni 10,1.7; 12,8.10; Galateni 4,13-15; vezi Material Suplimentar E.G. White la 2 Corinteni 12,7-9). În plus, Pavel se recunoştea ca fiind un ,,necioplit” şi simplu în vorbire (2 Corinteni 11,6). Pretenţia apostolilor mincinoşi de a avea o autoritate superioară ca slujbaşi bisericeşti pare să se întemeieze pe o legătură personală mai strânsă cu apostolii mai vechi şi pe aderarea riguroasă la ,,slova” ortodoxiei ebraice (vezi la cap. 3,1-3). Fala lor era întemeiată pe valori pur exterioare. Ei păreau că uită acele calităţi superioare, spirituale cu care Pavel alegea să se fălească, dacă trebuia să se fălească (cf. Galateni 6,14).