5:11 Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre.
Frica. Gr. phobos, tradus prin ,,frică” şi în alte părţi ale Noului Testament. Această frică este foarte diferită de groaza prin care vor trece cândva păcătoşii pierduţi. Temerea sfântă este începutul înţelepciunii (Psalmi 111,10; Prov. 9,10). Ea este sinonimă cu respectul profund, de felul aceluia pe care l-a simţit Isaia când a fost în faţa lui Dumnezeu (Isaia 6,5) şi are la bază o înţelegere a caracterului, maiestăţii şi măreţiei lui Dumnezeu, pe de o parte, şi a propriei nevrednicii, pe de altă parte. Ea este rădăcina şi izvorul esenţial al adevăratei evlavii. Ea pune piedici îngâmfării (vezi Prov. 26,12) şi este o piedică în faţa păcatului (2 Cron. 19,7; Iov 1,1.8; 28,28; Prov. 8,13; Fapte 5,5). Ea îl eliberează pe om de toate celelalte temeri (Prov 14,26.27; 19,12). Cel care are temere de Dumnezeu poate fi liber de toate neliniştile. Frica de Domnul este o adorare plină de respect a Domnului şi o ascultare plină de ascultare a unui Părinte ceresc iubitor (Osea 103,11; cf. Psalmi 111,10). Vezi la Psalmi 19,9.
Căutăm să-i încredinţăm. Vezi la v. 20.
Ne cunoaşte. [,,suntem făcuţi cunoscut”, KJV]. Ceea ce suntem Îi e cunoscut lui Dumnezeu şi, aşa cum lasă să se înţeleagă textul grecesc, I-a fost cunoscut din totdeauna. Dumnezeu Îşi dă pe deplin seama de ţinta înaltă a lui Pavel de a fi după voia Sa mai presus de orice, şi Pavel are încredere că credincioşii Corinteni sunt şi ei convinşi acum de aceasta. Unii, dacă nu mulţi dintre ei fuseseră ispitiţi să se îndoiască de buna lui credinţă şi el apelează la judecata lor sănătoasă, dorind ca ei să recunoască ţinta înaltă a apostolului. Adevăratul lui caracter ca ambasador al lui Hristos (v. 20) ar trebui să fie acum evident pentru ei toţi.