5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Căci toţi trebuie. Conjuncţia ,,căci” leagă versetul acesta de ceea ce a avut loc anterior. Anticiparea faptului că va fi chemat să stea înaintea lui Dumnezeu în ziua cea mare a judecăţii era unul din motivele lui Pavel de a căuta cu atâta râvnă să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cu credincioşie şi cu lepădare de sine, el urmărea să-şi îndeplinească însărcinarea încredinţată, ca ambasador al lui Hristos. Cei pentru care solemnitatea zilei aceleia reprezintă o realitate vor fi totdeauna sârguincioşi şi serioşi să-I dea lui Dumnezeu locul cel dintâi şi să-I fie pe plac în viaţa zilnică.
Judecata finală e necesară pentru dezvinovăţirea caracterului şi dreptăţii lui Dumnezeu (Psalmi 51,4; Romani 2,5; 3,26). În starea pământească prezentă, oamenii cei mai buni sunt adesea cel mai mult întristaţi, în timp ce oamenilor celor mai răi le merge bine (Psalmi 37,35-39; cf. Apocalipsa 6,9-11). Caracterul lui Dumnezeu cere ca, în cele din urmă, să le fie bine celor care fac binele şi rău celor care fac răul. Starea aceasta de lucruri nu există acum şi, de aceea, trebuie să vină o zi când relele timpului prezent să fie îndreptate. E de asemenea necesar ca Hristos să biruiască pe domnul întunericului şi pe supuşii acestuia (Isaia 45,23; Romani 14,10.11; Filip 2,10; GC 666-671) şi să-i ia la Sine pe cei răscumpăraţi cu propriul Său sânge (Evrei 2,11-13; cf. Ioan 14,1-3).
Înfăţişăm. Gr. phaneroo, ,,a face clar”, a face vizibil”, ,,a face cunoscut”, ,,a arăta pe faţă”, ,,a face public”. Cuvântul acesta apare de nouă ori în 2 Corinteni. În ziua aceea mare, oamenii nu numai că se vor înfăţişa la bara judecăţii, dar se va descoperi ce fel de persoane sunt. Secretele vieţii lor vor fi făcute publice (Ecl. 12,14; Romani 2,16; 1 Corinteni 4,5). Toţi vor avea parte de o audiere corectă (cf. Iuda 15). Nimeni nu va fi judecat în absenţă sau prin delegare (Romani 14,12; cf. Iacov 2,12.13).
Scaunului de judecată. Gr. bema, ,,o platformă ridicată”, de pe care era condus un proces roman oficial. Hristos urmează să fie Judecătorul final (Matei 11,27; Ioan 5,22-27; Fapte 17,31; 1 Petru 4,5). El e deosebit de potrivit pentru această sarcină. El este Creatorul şi Răscumpărătorul lumii. Gândul că Mântuitorul nostru urmează să fie Judecătorul nostru este un gând care aduce mulţi fiori. El a luat asupra Sa natura celor care vor veni înaintea barei Sale de judecată (Filipeni 2,6-8), cei al căror destin El îl va decide. El a suferit orice ispită la care ei au fost supuşi (Evrei 2,14-17; 4,15). El a stat în locul omului. În Hristos, înţelepciunea divină este combinată cu experienţa umană. Înţelegerea şi puterea de pătrundere a minţii Lui sunt nemărginite (Evrei 4,13). În Hristos, dreptatea lui Dumnezeu a fost unită cu aceea a unui Om desăvârşit. În rolul Lui ca Judecător al tuturor, Dumnezeu Tatăl este unit cu Hristos (Evrei 12,23.24) şi este văzut de Ioan în viziune pe un ,,scaun de domnie mare şi alb” la sfârşitul celor o mie de ani (Apocalipsa 20,11.12).
Să primească. Gr. komizo, ,,a prelua”, ,,a se îngriji de”, ,,a duce”. Bune sau rele, faptele oamenilor sunt raportate în cer (Ecl. 12,13.14; cf. Efeseni 6,8; Coloseni 3,23; 1 Timotei 6,19).
După. [,,potrivit cu”. KJV]. Faptele unui om vor fi comparate cu măreţul standard, Legea lui Dumnezeu (Ecl. 12,13.14; Romani 2,12,13; Iacov 1,25; 2,10-12). La judecata finală, nu va exista o normă nedefinită de dreptate şi, în felul acesta, nu va fi nici o şansă de a scăpa de o recompensă dreaptă, printr-un apel întârziat la îndurarea dumnezeiască (Galateni 6,7; Apocalipsa 22,12).
În trup. Adică în viaţa aceasta (vezi la v. 6). Evident, punerea la încercare e limitată la existenţa omului în această lume prezentă şi se încheie odată cu ,,desfacerea” acestui trup (v. 1).