4:7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.
Comoara aceasta. Adică ,,cunoştinţa slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos” (v. 6). În v. 7-18, Pavel accentuează felul în care această cunoştinţă i-a dat putere să rabde, ca un ,,rob” al lui Dumnezeu, cele mai insurmontabile greutăţi cu care s-a confruntat în lucrare. Dacă nu ar fi fost această cunoştinţă şi putere, slabul vas omenesc s-ar fi prăbuşit (vezi v. 1).
Vase de lut. Gr. ostrakinoi, în original, recipient scobit (linguri mari) făcute din scoici sau din lut ars. Astfel de unelte erau slabe, fragile, umile, de folosinţă scurtă şi de mică valoare. Aşa e făptura omenească în comparaţie cu comoara veşnică a lui Dumnezeu. Totuşi, e planul lui Dumnezeu acela de a face ca acest vas slab să fie primitorul şi păstrătorul celei mai mari dintre comori. Slujitorul Evagheliei şi credinciosul sunt declaraţi doar vase de lut pentru scopul suprem de a conţine marea comoară a lui Dumnezeu. Poate că Pavel se gândeşte la vechea practică de a depozita comori în vase mari de lut pentru păstrare în siguranţă.
Omul este doar caseta care conţine giuvaerul neprihănirii lui Hristos, care este împărtăşită şi acordată fiecărui credincios (vezi Matei 13,45.46). Prin sine însuşi, omul este într-o stare de sărăcie cumplită. El rămâne în starea aceasta până când este îmbogăţit prin această comoară cerească. Toţi cei care sunt răscumpăraţi de Hristos au comoara aceasta, unii mai mult decât alţii, în funcţie de cât vor să primească prin credinţă. Pentru cei care străbat pustiul, apa este inestimabilă. Pentru cei care se confruntă cu moartea, viaţa este inestimabilă. Pentru omul muritor, comoara Evangheliei înseamnă toate acestea la un loc, apă vie, lumina lumii, viaţa veşnică.
De la Dumnezeu. Oamenii sunt înclinaţi să folosească vase de valoare pentru depozitarea comorilor lor. Dar la punerea în aplicare a planului Său, Dumnezeu alege adesea cei mai umili oameni, ca nu cumva să-şi acorde lor toate meritele (1 Cron. 1,28.29). Nu e spre binele omului să primească laudă pentru salvarea sa şi a semenilor săi. Nu există o piedică mai mare ca mândria, în viaţa slujitorilor Evangheliei sau a credincioşilor. Nu vasele, ci conţinutul lor este important; tot aşa şi în cazul slujitorului Evangheliei şi al soliei sale. Vasul sau instrumentul nu are valoare în el însuşi (cf. 2 Timotei 2,19.20); numai prezenţa şi puterea lui Dumnezeu determină valoarea sa. Răspândirea Evangheliei este totdeauna împiedicată acolo unde oamenii întunecă lucrarea lui Dumnezeu prin accentul pus asupra înţelepciunii, capacităţii sau elocvenţei omeneşti.