3:5 Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
Suntem în stare [,,îndestulători”, KJV]. Gr. hikanos, ,,suficient”, ,,de-ajuns”. Forma substantivală a cuvântului e tradusă mai departe, în v. 5, ca ,,destoinicie” şi forma lui verbală, ,,a făcut în stare” în v. 6. Pavel îşi împlinise cât putuse mai bine însărcinarea dată de Dumnezeu şi nu ezita să-şi exprime încrederea că lucrarea lui avusese succes. Dar toată cinstea pentru faptul că fusese un instrument eficient Îi aparţinea lui Dumnezeu.
Să gândim ceva. Adică să ajungă la anumite concluzii cu privire la propria sa lucrare. Deşi auto-aprecierea capacităţii sale ca lucrător putea fi defectuoasă, nimeni nu putea tăgădui că ostenelile lui fuseseră rodnice pentru împărăţie. Principiile împărăţiei erau înscrise în inimile şi vieţile convertiţilor săi, astfel încât să nu fie şterse.
De la noi. Adică pornind de la noi înşine. Pavel tăgăduieşte orice merit personal în succesul care însoţea lucrarea sa.