Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 3:4


3:4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.

Încrederea aceasta. Adversarii lui Pavel, care aveau în vedere numai litera şi formalismul, îi înţeleseseră greşit încrederea şi verticalitatea sa ca fiind fală şi laudă de sine. Dimpotrivă, încrederea lui Pavel era rezultatul conştienţei de a fi sub statornica îndrumare şi influenţă a lui Hristos (cf. cap. 5,14). De aceea, toată cinstea şi lauda Îi aparţineau lui Hristos, nu sieşi. Încrederea în sine neînţeleaptă şi zadarnică e un viciu, dar încrederea în Dumnezeu este o mare virtute creştină (1 Corinteni 13,13; Galateni 5,22.23). Cea dintâi îşi atribuie meritele pentru succesul în lucrare; cealaltă, cu smerenie, Îi atribuie meritele lui Dumnezeu.