3:3 Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
Sunteţi arătaţi. [,,explicit declaraţi”, KJV]. Literal, ,,făcuţi cunoscut”, ,,descoperiţi”. Lumea are nevoie de creştini mai ,,citeţi”. Limbajul unei vieţi de creştini trebuie observat de toată lumea. Numai în felul acesta pot oamenii să înţeleagă ce înseamnă creştinismul, să priceapă marile lui adevăruri şi să se deprindă să le placă Legea lui Dumnezeu şi să asculte de ea.
Epistola lui Hristos. Fiecare credincios şi fiecare biserică ar trebui să fie o scrisoare a lui Hristos către lume. Autorul scrisorii este Hristos. Materialul pe care e impriMatei scrisul este inima fiecărui credincios şi ceea ce este scris este Legea lui Dumnezeu, o transcriere a caracterului Lui. Copistul în cazul acesta fusese Pavel.
Hristos a scris Cele Zece Porunci cu însuşi degetul Său pe tablele de piatră (Ex. 24,12; 31,18; Deut. 9,1,11; cf. PP 366). El a inspirat bărbaţi să scrie Biblia (2 Timotei 3,16; 2 Petru 1,20.21) şi este, în felul acesta, şi autorul ei. Dacă vor, oamenii pot să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos în Lege, în Scripturi şi în aceia care cred în El.
Scrisă de noi. [,,slujită de noi”, KJV, G.Gal.]. Hristos l-a folosit pe Pavel ca secretar sau copist al Lui. Pavel nu a compus şi nici nu a dictat scrisoarea scrisă în inimile convertiţilor săi. El a fost doar instrumentul lui Dumnezeu folosit pentru redactarea acestei epistole vii. Slujitorii credincioşi ai Cuvântului din biserica de astăzi sunt scriitorii lui Dumnezeu pentru această generaţie.
Nu cu cerneală. În vechime, scrisorile erau de obicei scrise pe papirus, cu o peniţă de trestie şi un pigment negru drept cerneală (vezi 2 Ioan 12). Scrisorile lui Pavel către biserici au fost fără îndoială scrise în felul acesta. Dar când e vorba de scrisul pe tablele inimii omeneşti, adică în minte, se cere un mijloc mai durabil, iar acesta este Duhul viului Dumnezeu. Acolo unde Duhul Sfânt e la lucru, Legea lui Dumnezeu şi adevărul Său sunt manifestate prin sfinţenie, ascultare şi curăţire. Ascultarea de voia lui Dumnezeu devine ceva natural. Scrisul despre care vorbeşte aici Pavel influenţează nu numai intelectul, ci şi voinţa şi sentimentele (Psalmi 1,2; 119,26).
Adversarii apostolului, iudaizanţii, nu scriseseră astfel de scrisori în inimile corintenilor, aşa cum făcuse Pavel. Lucrarea lor se mărginea la litera legii. Ei erau preocupaţi aproape exclusiv de formele ei exterioare, dar spiritul legii nu fusese niciodată imprimate în inimile lor. Ceea ce nu putea realiza legalismul iudaic – din cauza lipsei de credinţă a celor care-l practicau (Evrei 4,2) – săvârşea acum Evanghelia (Romani 8,3.4). O aderare formală la litera iudaismului nu transfera principiile adevărului în inima oamenilor. Practica iudaică a religiei rămânea formală şi mecanică, lipsindu-i spiritul.
Table de piatră. Sau ,,tăbliţe de piatră”. Pavel pune în contrast cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese Cele Zece Porunci la Sinai cu tăbliţele de carne ale inimii. Nu era nimic rău în a avea Legea lui Dumnezeu scrisă pe table de piatră, dar atâta vreme cât era scrisă numai acolo şi nu era transferată pe tablele de carne ale inimii oamenilor, ea rămânea o literă moartă pentru toate scopurile practice. Adevărul are o forţă vie, activă numai când e aplicat la problemele vieţii. Pavel anticipează aici discuţia despre noul legământ, din v. 6-11. Experienţa noului legământ e amintită în pasaje ale Scripturii ca Ieremia 31,31-33; Ezechiel 11,19.20; 36,26.27; Evrei 8,8-10.
Numai Dumnezeu are puterea de a ajunge la inima omului şi de a scrie Legea Sa acolo. E mai uşor pentru El să scrie Legea Sa pe table de piatră, deoarece ele nu au putere să se opună. Odată ce Legea e scrisă în inimă, ea nu mai este o literă moartă. Hârtia şi piatra sunt perisabile. Nu tot aşa e cu Legea scrisă în inimă şi în viaţă.
Moise a coborât de pe Sinai purtând cele două plăci de piatră, o dovadă vizibilă că fusese cu Dumnezeu, şi a apărut ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, rânduit de El. Deşi scrisorile de acreditare ale lui Pavel nu era într-o formă concretă, pe hârtie, ele nu erau mai puţin reale, deoarece aceeaşi Lege divină fusese înscrisă de Duhul Sfânt în propria sa inimă şi în inima convertiţilor săi. Pavel nu avea nevoie de alte scrisori de acreditare. Viaţa lui şi viaţa acelora pe care îi condusese la Hristos constituia dovada suficientă că însărcinarea lui era de la Dumnezeu.