3:1 Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?
Să ne lăudăm singuri. În cap. 2,17, Pavel se pune în contrast pe sine şi colaboratorii săi cu liderii falşi care se duseseră la Corint şi acolo stricaseră Cuvântul lui Dumnezeu. Era foarte posibil ca afirmaţia clară a lui Pavel să fie greşit interpretată şi în felul acesta să atragă critici. Se lăuda Pavel? Se fălea el şi îi înălţa el pe colaboratorii săi? Nu s-a referit el adesea la sine în cuvinte pline de laudă (1 Corinteni 2,6; 3,10; 4,1; 9,15)? Poate că învăţătorii mincinoşi se recomandaseră credincioşilor Corinteni prin scrisori de la biserica din Ierusalim, care ar fi făcut să pară că erau membrii onorabili şi aveau suportul apostolilor. În felul acesta, scrisorile lor de acreditare ar fi părut că sunt mai bune decât acelea ale lui Pavel (cf. Fapte 13,1-3; Galateni 2,7.9). Vezi la 2 Corinteni 5,12.
Laudă. Literal, ,,rămânere împreună”, însemnând că purtătorul scrisorii era în relaţii bune cu autorul scrisorii. O astfel de scrisoare era menită să-i identifice pe lucrătorii care călătoreau într-o regiune unde nu erau cunoscuţi personal şi astfel să ocrotească bisericile de învăţătorii mincinoşi. Scrisorile de recomandare sunt menţionate de repetate ori (Fapte 18,27; Coloseni 4,10). Dar existau şi epistole false, la fel cum existau şi apostoli mincinoşi. Evident, scrisorile de recomandare pe care unii le prezentaseră la Corint fuseseră acceptate ca autentice. Este clar că Pavel nu purtase scrisori de confirmare ca misionar, ceea ce îi determinase pe unii creştini şi critici ai săi din Corint să-l nesocotească acum ca apostol şi să-i pună la îndoială autoritatea.