3:17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Duhul [,,duhul acela”, KJV]. Literal, ,,Duhul”. Pavel nu identifică aici a doua persoană a Dumnezeirii cu cea de-a treia, ci se referă la unitatea Lor în scop şi lucrare. Că o astfel de identificare nu e intenţionată este evident din propoziţia următoare: ,,Duhul Domnului”. În Noul Testament, Duhul Sfânt este numit atât Duhul lui Dumnezeu, cât şi Duhul lui Hristos (Romani 8,9). Pavel vrea să spună aici că: (1) locuirea lăuntrică a lui Hristos este realizată prin locuirea lăuntrică a Duhului şi este echivalentă cu ea (Ioan 14,16-20; cf. Galateni 2,20); (2) Duhul are în vedere înţelepciunea, adevărul şi dreptatea lui Hristos (Ioan 16,10-14); (3) Duhul acţionează ca agent al lui Hristos în ducerea mai departe a lucrării de mântuire, făcând-o vitală şi efectivă (Ioan 7,37-39; (4) Comuniunea cu Hristos este comuniunea cu Duhul (Ioan 14,17.18).
Unde este Duhul. Slujirea Duhului înseamnă eliberarea de slujirea slovei, care prin ea însăşi înseamnă robie. ,,A umbla cârmuiţi de Duhul” înseamnă a te bucura de libertate creştină (vezi Galateni 5,13-16; cf. Ioan 6,63). În sine şi de la sine, slujirea ,,slovei” săpată pe table de piatră nu are nici o putere de a-i converti pe păcătoşi şi de a-i elibera. Numai Fiul îi poate face pe oameni cu adevărat ,,slobozi” (Ioan 8,36).
Libertatea Duhului este aceea a unei vieţi noi, căreia i se poate acorda totdeauna dreptul la o exprimare liberă şi naturală, pentru simplul motiv că atunci când un om e născut din nou, dorinţa lui supremă e ca voia lui Dumnezeu să lucreze în el. Legea lui Dumnezeu scrisă în inima lui (vezi la 2 Corinteni 3,3) îl eliberează de toate formele de constrângere externă. El alege să facă ce e drept, nu pentru că ,,slova” legii îi interzice să facă ceea ce este rău, ci pentru că ,,duhul” legii, săpat în inima lui, îl mână să aleagă ceea ce este drept. Duhul care locuieşte în inimă îi stăpâneşte astfel voinţa şi sentimentele, încât el doreşte ceea ce este drept şi este liber să urmeze adevărul, aşa cum este în Isus. El consimte că Legea este bună şi îi ,,place legea lui Dumnezeu” ,,după omul lăuntric” (Romani 7,22; cf. Psalmi 1,2).
Libertatea în Hristos nu înseamnă îngăduinţa ca cineva să facă aşa cum îi place, afară de cazul că îi place să asculte de Hristos în toate lucrurile. Trebuie să existe control. Cu cât Hristos locuieşte mai puţin în om, cu atât mai mult trebuie să se exercite un control din afară. Omului care este reînnoit în Hristos i se poate încredinţa deplina libertate, deoarece el nu va abuza de ea făcând-o să servească unor obiective egoiste.