Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 3:10


3:10 Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

N-a fost slăvit. [,,n-avea slavă”, KJV]. Nu într-un sens absolut, ci într-un sens comparativ. Slava slujbei în sistemul jertfelor era mare, dar când era comparată cu aceea a lui Hristos părea un nimic. Slujba anterioară şi-a pierdut în felul acesta slava. Ea e cu totul eclipsată. Strălucirea lunii şi a stelelor dispare atunci când străluceşte soarele. Aşa e cu Hristos, Soarele neprihănirii. Slava superioară a întrupării, vieţii, suferinţelor, morţii şi învierii lui Hristos şi a descoperirii prin El a iubirii şi caracterului lui Dumnezeu – sfinţenie, dreptate, bunătate şi îndurare – face ca sistemul jertfelor, atât de bine adaptat timpului său, să fie cu totul necorespunzător.