Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 2:9


2:9 căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.

V-am scris. Vezi la v. 3.

La încercare. Un alt motiv pentru care Pavel, în epistola lui anterioară, dăduse instrucţiunea cu privire la cel vinovat, era dorinţa lui de a pune la încercare ascultarea şi loialitatea membrilor bisericii. Evenimentele le dovediseră credincioşia. Ei au trecut testul, purtându-se corect cu păcatul din biserică. Această încercare, însă, nu era atât de mult o punere la probă a ascultării de autoritatea lui Pavel, cât de cea a lui Hristos. Ei se supuneau lui Pavel ca unui apostol, ca unui reprezentant direct al lui Isus Hristos şi ca unuia căruia Domnul îi spusese: ,,Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă” (Luca 10,16).