2:5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.
Pricină de întristare. [,,a generat supărare”, KJV]. Părerile sunt împărţite cu privire la persoana despre care vorbeşte Pavel aici: fie la membrul care comisese incest, din 1 Corinteni 5,1, fie la conducătorul celor care i se împotriveau. Din prima epistolă reiese că acest caz de imoralitate fusese problema cea mai gravă în biserica din Corint. Cazul fusese agravat de tolerarea făţişă a acestui păcătos şi de refuzul încăpăţânat, pentru un timp, al celor în drept de a se ocupa de el. Pasajul acesta (2 Corinteni 2,5-11) dezvăluie faptul că biserica se conformase instrucţiunilor lui Pavel şi îl exclusese pe cel vinovat. Evident că această măsură îl dusese la o pocăinţă adevărată. Pavel dă aici sfatul ca el să fie readus şi reprimit în biserică.
Metoda lui Pavel de a proceda cu un membru care s-a abătut este un exemplu vrednic de recomandat pentru cazuri similare actuale. Fermitatea şi severitatea lui Pavel faţă de omul care nu doreşte să se pocăiască au făcut loc unei deosebite bunătăţi după ce acesta s-a pocăit. Pavel căuta acum să uşureze povara de vinovăţie şi condamnare a omului plin de căinţă şi să-l aducă din nou în atenţia fraţilor săi. Nici măcar o dată nu menţionează numele omului, ci cu stimă vorbeşte de el numindu-l ,,unul ca acesta” [KJV] (v. 7). Nu are loc nici o repetare inutilă a păcatelor omului pentru a-i răni sentimentele. Astăzi numele lui e cunoscut numai de Dumnezeu. Acestea constituie spiritul şi metoda lui Hristos de tratare a unor astfel de cazuri (vezi Ioan 8,10.11; vezi la Matei 18,1-35). Cât de diferit e de aceia care ar face public numele celor vinovaţi, zdrobindu-i astfel în chinuri inutile şi ocară! Acolo unde e pocăinţă adevărată, lucrurile ar trebui să fie încheiate, fără vreo referire la situaţie şi cu primirea călduroasă a celui iertat.
Nu m-a întristat numai pe mine. [,,nu m-a mâhnit pe mine”, KJV]. În măsurile aspre recomandate de Pavel nu erau amestecate motive personale. Mâhnirea lui fusese cauzată de întristarea profundă şi confuzia în care ajunsese biserica.
În parte. Ultima parte a versetului poate fi redată mai clar astfel: ,,dar în oarecare măsură voi toţi – ca să nu fiu prea aspru [faţă de vinovatul pocăit]”. Jignirea nu fusese adusă atât de mult lui Pavel, cât la adresa întregii biserici corintene.
Să nu spun prea mult. [,,să nu încarc prea mult”, KJV]. Gr. epibareo, ,,a pune o povară pe”. Acum, când cazul fusese rezolvat, Pavel în mod deliberat evita rănirea vinovatului prin impresia că jignirea fusese peste măsură de mare.