2:14 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu. Îngrijorarea ce nu putea fi înfrântă îi face loc bucuriei exuberante, când Pavel ajunge în Macedonia şi îl întâlneşte pe Tit. Pavel începe aici o lungă expunere a motivelor şi puterii spirituale a slujitorului Evangheliei, aşa cum au fost exemplificate în propria sa viaţă. Aceasta este tema scrisorii sale până la cap. 7,4. Nici un alt pasaj din Scripturi nu redă o imagine mai înflăcărată şi mai tulburătoare a experienţei lăuntrice a unui adevărat ambasador al lui Hristos (vezi cap. 5,20).
Ne poartă... cu carul Lui de biruinţă. [,,ne face să triumfăm”, KJV; ,,ne face pururea biruitori”, G.Gal.]. Gr. thriambeuo, ,,a triumfa”, adică a sărbători biruinţă sau a fi în fruntea unei procesiuni triumfale, acesta fiind şi felul în care Pavel foloseşte acest verb şi sensul în care este totdeauna folosit în papirusuri. Traducerea aici ar trebui probabil să fie ,,conduce... în biruinţă”. Nu Pavel şi conlucrătorii săi sunt cei care triumfă, ci ei, în calitate de slujitori ai Domnului Hristos, sunt conduşi de El în procesiune triumfală atunci când merg prin lume proclamând Evanghelia, fiind exemple vii ale biruinţei Sale asupra puterilor întunericului (Coloseni 2,15).
Thriambeuo este înrudit cu thriambos, un imn cântat în procesiuni care sărbătoresc mari victorii militare. Faimosul triumf roman era conferit generalilor victorioşi de către Senatul roman ca semn al unei biruinţe sau a unei campanii militare distinse. Un general victorios era salutat de slujitorii cârmuirii la porţile cetăţii imperiale, unde începea marşul triumfal. Întâi veneau senatorii, precedaţi de un grup de magistraţi. După senatori veneau purtătorii de trâmbiţe, vestind sosirea biruitorului. Apoi venea un lung şir de care încărcate cu prada de război. Articole de mare valoare, rare sau deosebit de frumoase erau expuse vederii. Mai erau şi tauri şi boi albi destinaţi jertfelor. Ici şi colo purtători de tămâie îşi legănau vasele într-o parte şi alta parfumând aerul. Lei, tigri, elefanţi şi alte animale neobişnuite, aduse din ţările cucerite, apăreau adesea în procesiune. După aceea, veneau regii, principii sau generalii captivi şi un lung şir de captivi din popor, legaţi şi înlănţuiţi. Apoi venea biruitorul însuşi, stând în picioare într-un car splendid. O coroană de lauri sau de aur era aşezată pe capul lui. Într-o mână purta o ramură de laur, emblema victoriei, şi în cealaltă un sceptru. Îl urmau mulţi dintre cei care luptaseră sub conducerea lui, ofiţeri, călăreţi, pedeştri, fiecare ţinând ridicată o suliţă împodobită cu ramuri de laur. Procesiunea înainta pe străzile aglomerate, pe Via Sacra, pe sub Arcul de triumf, spre Dealul Capitoliului (vezi harta, p. 462). Acolo se oprea, şi unii din captivi erau executaţi cu sânge rece sau aruncaţi în închisoare pentru a-şi aştepta moartea în Colosseum. Alţii, consideraţi vrednici de iertare, erau eliberaţi. Erau aduse jertfe de animale zeilor romani şi începea petrecerea de biruinţă.
Pavel îl vede pe Hristos ca un mare biruitor, conducându-i pe cei biruiţi într-o procesiune triumfală. Pavel, colaboratorii săi şi toţi cei câştigaţi la Hristos sunt captivii în marele marş triumfal al lui Dumnezeu. Pavel nu vorbeşte despre sine ca fiind comandantul biruitor al oştirii lui Dumnezeu, ci Îi dă Lui toată slava. Ipostaza în care Pavel e adus ca trofeu al harului divin se potriveşte atitudinii şi sentimentelor lui obişnuite (vezi 1 Corinteni 4,10; 11,23; Coloseni 1,24). El scoate aici în evidenţă folosirea sa cu succes de către Dumnezeu ca evanghelist. Dumnezeu îi conduce, pe el şi pe colaboratorii săi, în triumf. Pretutindeni Evanghelia câştiga astfel de biruinţe, cum fusese cea din biserica din Corint. Toţi creştinii adevăraţi sunt sclavii lui Dumnezeu (vezi Romani 6,16), trofee ale campaniei victorioase a Răscumpărătorului contra păcatului. A-l vedea pe Pavel, un captiv legat cu lanţuri de carul lui Hristos, însemna a vedea ceea ce putea face Hristos pentru oamenii condamnaţi. Dumnezeu îl conducea prin lume, ca exemplu al puterii Sale biruitoare şi al harului Său fără seamăn. Cea mai grandioasă dintre toate victoriile este victoria asupra păcatului prin puterea lui Hristos. Cel care biruieşte vrăjmaşii morali şi spirituali are parte de o victorie mult mai grandioasă decât cel care înfrânge o oştire duşmană pe câmpul de luptă (cf. Prov. 16,32).
În orice loc. Adică pretutindeni pe unde fusese Pavel. În mai puţin de 35 de ani de la crucificare, Evanghelia fusese predicată în toată lumea mediteraneană (vezi Fapte 19,10.26.27; Romani 1,8; 15,18.19).
Mireasma. [,,miros”, KJV]. Adică parfumul răspândit de purtătorii de tămâie pe drumul procesiunii. Nori de tămâie se ridicau din altarele aşezate pe marginea drumului, din vase şi din templele deschise. Întreaga cetate era învăluită în fumul jertfelor şi parfumul florilor şi al tămâiei. Pavel se socoteşte un purtător de tămâie în procesiunea triumfală a lui Hristos.
Cunoştinţei. În textul grecesc, acest cuvânt este legat ca înţeles de cuvântul ,,mireasmă”. În felul acesta, cunoaşterea lui Hristos devine parfumul de care vorbeşte Pavel. Prin lucrarea sa şi a colaboratorilor săi, prin neprihănirea lui Hristos descoperită în viaţa ucenicilor Săi e manifestată această mireasmă spirituală în orice loc, în biserica din Corint, de fapt, pretutindeni în Ahaia.