2:10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu, dacă am iertat ceva am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
Pe cine iertaţi voi. Deoarece biserica corinteană dăduse dovada deplină a loialităţii ei faţă de principii, Pavel se uneşte acum cu membrii ei în propunerea votului de încredere. El recunoaşte pe deplin autoritatea bisericii – aflată la rândul ei sub autoritatea lui Hristos – de a se ocupa de propriile probleme (vezi Matei 16,19; 18,17.18; Ioan 20,23). Hristos îi încredinţase bisericii autoritatea ca grup organizat, acţionând sub conducerea Duhului Sfânt.
Diferiţi teologi au scos în evidenţă că acesta este singurul caz cunoscut din Noul Testament în care se exercită autoritatea eclesiastică de stăvilire sau achitare a păcatelor şi că aceasta este exercitată de Pavel, nu de Petru. Puterea aceasta le fusese dată de Hristos apostolilor ca grup şi ca reprezentanţi ai bisericii creştine (vezi Ioan 20,23).
În faţa lui Hristos. [,,în persoana lui Hristos”, KJV]. Mai degrabă ,,în prezenţa lui Hristos” sau ,,înaintea lui Hristos”. Nu există temei pentru a trage concluzia că apostolii sau biserica aveau puterea de a elibera pe cineva de răspunderea pentru păcatul propriu înaintea lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu Însuşi putea face lucrul acesta (vezi Marcu 2,7-11). Dacă omul s-a pocăit cu sinceritate, Dumnezeu, potrivit făgăduinţei Sale, deja îl iertase (Ier. 31,34; 1 Ioan 1,9). Propunerea lui Pavel de a-l ierta era simpla recunoaştere că Dumnezeu îl iertase (vezi la Matei 16,19). Dumnezeu îi autorizase pe reprezentanţii Săi de pe pământ să confirme iertarea Cerului în dreptul fiecărui suflet pocăit.