Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 11:7


11:7 Sau, am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu?

Am făcut un păcat. [,,am săvârşit o faptă ilegală”, KJV]. În v. 7-11, Pavel acordă atenţie problemei ridicate de adversarii săi, cu privire la slujba lui pentru corinteni făcută pe cheltuială proprie. El le scrisese anterior pe acest subiect, enunţând clar principiile implicate (1 Corinteni 9,4-18). În armonie cu principiile deja expuse în Scripturi de Hristos, el îşi revendicase dreptul deplin la sprijin material ca slujitor al Evangheliei, aşa cum primeau ceilalţi apostoli (Matei 10,7-10; Luca 10,7.8). Dar renunţase de bunăvoie la acest drept, pentru a face clar faptul că nu era condus de motive mercantile (Fapte 20,33; 2 Tesaloniceni 3,8.9). Vrăjmaşii lui, totuşi, se folosiseră de această demonstraţie de sacrificiu de sine pentru a-i contesta motivele. Ei o interpretau ca pe o dovadă că el ştia că nu merita susţinere şi că, în felul acesta, admitea în mod tacit că nu era un apostol autentic. De asemenea, ei îl considerau probabil inconsecvent în acceptarea sprijinului material de la credincioşii din Macedonia (2 Corinteni 11,9; Filipeni 4,10), considerând că el avea motive secrete şi că acest aparent sacrificiu de sine în relaţie cu corintenii făcea parte dintr-o strategie de a se folosi de ei. Pavel se întreabă acum dacă făcuse un rău în ce priveşte purtarea sa la Corint, deoarece strânsa comuniune de care el se bucurase cu credincioşii de la Filipi lipsea la Corint. De obicei, el lucrase la facerea de corturi pentru a-şi acoperi cheltuielile ca ambasador al lui Hristos (Fapte 18,3; cf. Fapte 20,33-35; 1 Tesaloniceni 2,9). Nu e înţelept ca un lucrător pentru Hristos să-şi facă obligaţii faţă de vreun membru al bisericii, primind bani de la acesta pentru uz personal. Lucrarea de predicare a Evangheliei este dezonorată dacă e transformată într-un mijloc de profit personal (cf. 1 Tim 3,3). Vestea cea bună a mântuirii este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru om (Isaia 55,1.2).