11:21 Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuşi, orice poate să pună înainte cineva vorbesc în nebunie pot pune şi eu înainte.
Spre ruşinea mea. [,,cu privire la ocară”, KJV]. Literal, ,,potrivit cu ocara; ,,prin intermediul ruşinii”. Nu este clar dacă Pavel vorbeşte despre propria sa ruşine sau despre aceea a potrivnicilor săi. ,,Ruşinea” este evident legată, într-un fel, de faptul că el dăduse pe faţă ceea ce fusese considerat ca slăbiciune.
Unii interpreţi ai Bibliei cred că Pavel spune că, dacă a greşit fiind prea smerit şi prea răbdător cu ei, acum el caută să îndepărteze această impresie falsă că fusese ,,slab”, declarându-şi superioritatea datorată moştenirii sale strămoşeşti, poziţiei şi suferinţelor sale în comparaţie cu cele ale potrivnicilor săi. Cei care susţin acest punct de vedere atrag atenţia asupra folosirii timpului aorist în multe manuscrise, în locul timpului perfect. Aceasta ar îndrepta privirea spre un anumit eveniment din trecut, o oarecare manifestare de slăbiciune în cursul unei vizite anterioare la Corint. Pavel însuşi face referiri la o astfel de ocazie (2 Corinteni 2,1; 10,10, 12,7-10.21; cf. Galateni 4,13-15). El nu este omul care să nu-şi recunoască limitele. El nu ia o înfăţişare falsă pentru a-şi ascunde slăbiciunile. Lauda nu e ceva natural pentru el. Dar dacă răbdarea lui e interpretată ca slăbiciune, el este gata să arate că poate fi ,,şi plin de îndrăzneală”.
Alţi comentatori biblici interpretează afirmaţia lui Pavel din 2 Corinteni 11,21 ca ironică. În comparaţie cu metodele tiranice ale adversarilor săi (v. 20), Pavel şi colaboratorii săi păreau ,,slabi”. ,,Fără îndoială eu sunt ’slab’”, poate părea că spune el, ,,pentru că nu caut să-mi arăt autoritatea”.