Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 10:6


10:6 Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare.

Îndată ce se va săvârşi. Adică fiind gata.

Să pedepsim. [,,să răzbunăm”, KJV]. Pavel e gata să-şi exercite autoritatea apostolică pentru a disciplina şi a pedepsi grupul rebel din biserica din Corint. Până aici, el s-a abţinut să facă aşa ceva, deoarece chestiunea nu era încă atât de clară şi mulţi ar fi putut să fie determinaţi să ia o hotărâre greşită. Acum chestiunea era clară şi majoritatea luase poziţie alături de Pavel şi urma să-l sprijine împotriva minorităţii recalcitrante. Înainte, se poate ca unii să fi simpatizat cu rebelii, poate chiar să li se fi alăturat împotriva lui Pavel. Ceea ce aceşti câţiva rebeli interpretaseră ca laşitate şi timiditate din partea lui era de fapt răbdare, pe care el o arătase în speranţa că unii vor fi recuperaţi. El a evitat să fie sever faţă de oricine dintre cei care fuseseră duşi în rătăcire de învăţăturile şi metodele înşelătoare şi care nu reuşiseră până acum să vadă chestiunea clar, putând fi recâştigaţi de partea cea bună. Pavel le scrisese deja două sau poate trei scrisori, explicându-le cu răbdare situaţia (vezi p. 822).

Se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră. [,,ascultarea voastră este împlinită”, KJV]. Pavel este acum pregătit să ia măsuri drastice. Aceasta e avertizarea lui finală. El nu spune ce formă de pedeapsă intenţionează să le aplice puţinilor care exercitaseră o influenţă atât de puternică şi de periculoasă. Probabil că el le va face o mustrare publică şi dacă toate mijloacele vor da greş, îi va exclude din biserică (cf. 1 Corinteni 5,5; 1 Timotei 5,20). Dacă mai erau unii încă indecişi, ei trebuiau să se hotărască.