10:13 Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.
Dincolo de măsura noastră. Sau ,,dincolo de limită”, adică limita dreptului şi a bunei-cuviinţe trasate de Dumnezeu, măsura stăpânirii pe care ne-a dat-o El. Potrivnicii nu aveau o altă normă cu care să se măsoare decât ei înşişi. Ei nu aveau, ca să zicem aşa, un alt standard decât propria lor statură. Cuvântul ,,noi” [KJV] este accentuat în textul grecesc şi subliniază marea diferenţă dintre Pavel şi conlucrătorii săi, pe de o parte, şi iudaizanţii, care se lăudau singuri, pe de altă parte. Pavel recunoaşte limita fixată autorităţii sale, sferei sale de activitate şi comportamentului său (Galateni 2,7-9). Dincolo de această limită pusă de Dumnezeu, el nu îndrăzneşte să meargă.
Sfera specială de lucru a lui Pavel era între neamuri (Fapte 26,17.18; Galateni 2,7-9). El a început în Antiohia şi a ajuns până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii păgâne. La data când scria, Corintul marca cel mai îndepărtat punct al lucrărilor sale. Apostolii mincinoşi nu recunoşteau nici o limitare a activităţii lor. Chiar prezenţa şi asumarea autorităţii din partea lor erau suficiente pentru a-i condamna. Ei îl urmăriseră pe Pavel de la Ierusalim la Antiohia, la Galatia şi acum la Corint, căutând să-i distrugă lucrarea, însuşindu-şi onoarea pentru ceea ce făcuse el şi fălindu-se ca şi cum realizările lui era ale lor.
Pavel avea tot dreptul la loialitatea corintenilor, iar aceşti apostoli falşi nu aveau nici un drept. Dumnezeu îl rânduise pe el să lucreze în Corint (Fapte 18,8-10). Nu Dumnezeu îi trimisese pe ei la Corint, aşadar nu mai rămânea decât o singură sursă care putea să le încredinţeze o misiune (2 Corinteni 11,3). Apostolul nu-şi asuma merite pentru succesul altor oameni.