10:10 De fapt, zic ei, epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nici o greutate.
Cu greutate şi pline de putere. Este evident că aici Pavel citează chiar cuvintele adversarilor lui. Chiar şi vrăjmaşii lui admit că el este un scriitor eficient, şi timpul a confirmat judecata lor. Vrăjmaşii săi nu ştiau că epistolele lui erau inspirate şi că ele urmau să constituie o parte nu mică din ceea cândva avea să devină Noul Testament, fundamentul teologiei creştine. Epistolele lui abundă în argumente irezistibile în favoarea credinţei. Ele sunt pline de puterea Duhului Sfânt manifestată în mustrare aspră, în iubire şi bunătate creştină, în înălţarea lui Hristos ca Răscumpărător, în apeluri către bărbaţi şi femei pierdute de a accepta calea mântuirii, în invitaţii la comuniune cu Hristos şi în mărturie personală cu privire la miraculoasa lui convertire şi experienţă creştină.
Când este de faţă. [,,prezenţa”, KJV]. Gr. parousia (vezi la Matei 24,3). Aceasta este unica referire din Noul Testament la prezenţa personală [,,înfăţişarea personală”] a oricăruia dintre apostoli (cf. Corinteni 2,3.4; 2 Corinteni 12,7-10; Galateni 4,13.14). Scriitori dinainte de sec. IV afirmau că Pavel era scund, gârbovit, probabil de bătăi repetate (2 Corinteni 11,24-25), chel şi cu picioare strâmbe, dar era plin de farmec şi avea ochii arzând de iubire, nobleţe şi zel pentru Hristos (vezi Pavel şi Thecla 1,7). Şi alţi scriitori timpurii confirmă această descriere, dar bineînţeles că e numai o tradiţie. În cap. 10,1, Pavel pare să confirme că statura sa nu este impunătoare. Dar faptul că potrivnicii lui din Corint se înjosesc să-i ridiculizeze slăbiciunile şi poate chiar diformităţile fizice arată caracterul lor josnic.
N-are nici o greutate. [,,vrednic de dispreţuit”, KJV; ,,e de nimic”, G.Gal.]. Sau ,,josnic”. Acuzaţia aceasta pare să fi fost cel puţin o exagerare grosolană, dacă nu chiar o defăimare. Pavel era un orator bun (Fapte 14,12, cf. cap. 24,1-21). E evident adevărat că, după experienţa de la Atena, Pavel a evitat retorica şi oratoria care le făcea plăcere grecilor (vezi 1 Corinteni 2,2). El refuza să facă din acestea mijloace de a-i atrage pe oameni la Hristos. Nu trebuia îngăduit nimic ce le-ar fi putut abate atenţia de la claritatea şi plinătatea puterii Evangheliei (1 Corinteni 2,4.5).