1:9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
Ne spunea gândul. [,,aveam judecata”, KJV]. Literal, ,,răspuns, reacţie”. Pavel credea că Dumnezeu voia ca el să moară curând. Ei aveau ,,răspunsul, reacţia” morţii în ei înşişi, adică răspunsul lăuntric, pe care ei îl dădeau cu privire la soarta lor, era că trebuiau să moară. Timpul verbului în textul grecesc lasă să se înţeleagă că amintirea vie a experienţei morţii făcea ca aceasta să fie mai reală decât părea.
Să ne punem încrederea nu în noi înşine. Experienţa prin care trecuse Pavel de curând îi imprimase această învăţătură. Acelaşi adevăr era evident pentru el când se ruga pentru îndepărtarea ,,ţepuşului din carne” (cap. 12,7-10). Pavel se deprinsese să se sprijine pe ,,mângâierea” pe care o găsise în Dumnezeu (vezi la cap. 1,4).
Toţi oamenii au o puternică tendinţă să se încreadă în ei înşişi, o tendinţă care este extrem de dificil de biruit. A fost nevoie de ,,gândul morţii” şi de ,,ghimpele din carne” ca Pavel să o biruie. Experienţele lui Israel de pe drumul din Egipt spre Canaan erau menite să înveţe pe popor această lecţie fundamentală. Adesea, Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să treacă prin aprige încercări pentru ca să ajungă să înţeleagă propria neputinţă şi să fie determinat să se încreadă în puterea Lui şi să nădăjduiască în ea.
Încercările sunt necesare experienţei creştine (Fapte 14,22). E ceva fundamental pentru mântuirea omului, ca el să se deprindă se încreadă deplin în Hristos. Încrederea în Dumnezeu este un factor esenţial în viaţa creştină de toate zilele. Adesea, în cuptorul de foc, oamenii se deprind să meargă alături de Fiul lui Dumnezeu (vezi Dan. 3,25). Numai cei care ,,flămânzesc şi însetează” după cele dumnezeieşti se pot aştepta să fie ,,săturaţi” (vezi la Matei 5,6). Un simţământ al lipsei e totdeauna condiţia premergătoare primirii darurilor Cerului (vezi vol. V, p. 209; vezi la Marcu 1,44; Luca 7,41).
Înviază morţii. În privinţa unui comentariu asupra certitudinii învierii, vezi 1 Corinteni 15,12-23.51-44; 1 Tesaloniceni 4,16.17.