1:5 Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
Suferinţele lui Hristos. Expresia poate însemna fie suferinţele îndurate pentru Hristos, fie suferinţele îndurate de Hristos Însuşi care sunt împărtăşite de urmaşii Lui. Construcţia grecească ,,ale lui Hristos” permite al doilea sens, care ridică întrebarea: în ce sens urmează să avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos? Hristos i-a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Puteţi voi bea paharul pe care am să-l beau Eu?” (Matei 20,22). Petru vorbeşte despre a fi ,,părtaşi suferinţelor lui Hristos” (1 Petru 4,13). E privilegiul creştinului de a face cunoştinţă cu ,,părtăşia suferinţelor Sale” (Filipeni 3,10), de a purta ,,întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus” (2 Corinteni 4,10). Potrivit cu prima interpretare, ,,suferinţele lui Hristos” sunt cele îndurate pentru cauza Lui. După cum suferinţele lui Hristos au fost pricinuite de împotrivire, dispreţ, persecuţie, încercare şi lipsă, tot aşa sunt cele ale ucenicilor Săi.
Valoarea suferinţei depinde, totuşi, nu de împrejurările care au pricinuit-o, cât de atitudinea faţă de ea a celui care o suportă (cf. 1 Corinteni 13,3, RSV). Dispoziţia de a suferi nu e prin ea însăşi o dovadă a creştinismului. Nenumăraţi oameni care au trecut, fără să se plângă, prin încercări şi suferinţe, nu au fost copii ai lui Dumnezeu. Tocmai părtăşia cu Hristos e cea care înnobilează şi sfinţeşte suferinţa (vezi 1 Petru 2,20.21).
Belşug. Vezi Efeseni 3,20. În toată suferinţa lui pământească, Pavel a fost pe deplin satisfăcut de ,,mângâierea” dată de Cer.
Mângâiere. Gr. paraklesis (vezi la v. 3)