1:4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
Mângâie. Fr. parakaleo (vezi la Matei 5,4). Adică, prin mijlocirea Duhului Sfânt (vezi la 2 Corinteni 1,3). Forma grecească a acestui cuvânt implică faptul că această ,,mângâiere” e continuată, fără întrerupere.
Necazurile. Gr. thlipsis, ,,oprimare”, ,,presiune”, ,,necaz”, ,,suferinţă”, ,,strâmtorare”. ,,Mângâierea” care venea de la Dumnezeu îl făcea în stare pe apostol să înfrunte cu seninătate şi calm necazul care e prezentat în cap. 4,8-11; 11,30.
Mângâierea. Termenul acesta înseamnă ceva mai mult decât o simplă mângâiere în durere sau necaz. El cuprinde tot ceea ce un Părinte iubitor poate face pentru fiii Săi născuţi pe pământ (vezi la Matei 5,4). Pentru creştin, necazul joacă un rol important în desăvârşirea caracterului (cf. Evrei 2,10). În ele însele, necazul şi suferinţa nu au nici o putere de a-i transforma pe oameni în creştini. De fapt, ele fac pe mulţi oameni să fie posomorâţi şi duri. Dar Dumnezeu sfinţeşte necazul, iar aceia care găsesc în El har şi tărie ca să rabde, au rezolvat una dintre marile probleme ale vieţii (cf. Evrei 2,10). Comparaţi cu experienţa şi exemplul lui Pavel (vezi la 2 Corinteni 4,8-11; cf. cap. 12,7-10). E mult mai dificil să crezi în Dumnezeu în mijlocul bogăţiei, confortului lumesc şi al liniştii. În providenţa lui Dumnezeu, necazul şi mâhnirea ne pot aduce mai aproape de El. De aceea, n-ar trebui ca oamenii să-L laude pentru necaz şi să facă din acesta o treaptă spre împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14,22; Romani 5,3; cf. Iacov 1,2.3)?
Să putem mângâia. Cei care au trecut prin necaz şi supărare, şi au găsit ,,mângâierea” care vine de sus, sunt în stare să simtă împreună cu alţii în împrejurări asemănătoare şi să le îndrepte privirea spre Părintele ceresc.