1:22 El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
Pecetluit. Gr. sphragizo, ,,a însemna cu o pecete”, ,,a sigila”, ,,a autentifica”, ,,a confirma”. Un sigiliu e folosit pentru a atesta autenticitatea documentului pe care e pus. ,,Sigiliul” pe care Dumnezeu îl pune asupra bărbaţilor şi femeilor îi confirmă ca fii şi fiice ale Sale, ca întăriţi în Hristos şi dedicaţi slujbei Sale (v. 21). Vezi Ezechiel 9,4; Ioan 6,27; Efeseni 1,13; 4,30, Apocalipsa 7,2.3; 14,1.
Arvuna. Gr. arrabon, ,,garanţie” ,,plata jos”, cuvânt înrudit cu ebraicul ’erabon, ,,zălog”, ca în Geneza 38,17-20. Cuvântul acesta era folosit de negustorii canaaniţi şi fenicieni. Arrabon e găsit adesea în papirusuri, ca bani de arvună pentru o vacă, pentru pământ, pentru o femeie etc. El e folosit şi pentru un inel de logodnă. Ea constituia o plată în avans, un angajament că suma va fi plătită integral, aşa cum era promis În felul acesta, se ratifica înţelegerea făcută. Arvuna urma să fie
o plată de acelaşi fel cu cea stipulată pentru suma întreagă şi era privită ca o parte integrantă din
ea. În caz că suma nu era completată de cumpărător, arvuna era pierdută în favoarea vânzătorului. Pavel foloseşte aici imaginea arvunei pentru a ilustra darul Duhului Sfânt dat credincioşilor, ca
b. o primă rată, o asigurare a deplinei lor moşteniri în viaţa viitoare (vezi Efeseni 1,13.14; cf. Romani 8,16). La convertire, e privilegiul creştinului acela de a primi convingerea acceptării de către Dumnezeu ca fiu adoptiv şi de a o păstra în decursul vieţii (vezi la 1 Ioan 3,1), de a accepta darul vieţii veşnice (vezi la Ioan 3,16) şi de a realiza transformarea caracterului prin primirea şi locuirea în suflet a Duhului Sfânt (vezi Romani 8,1-4; 12,2; cf. Ioan 16,7-11). Dar bucuria care vine atunci când voinţa omului este în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (vezi la Psalmi 40,8), când inima aspiră la atingerea staturii plinătăţii în Hristos Isus (vezi la Matei 5,48; Efeseni 4,13.15; 2 Petru 3,18), când există o umblare zilnică, neîntreruptă cu Mântuitorul – bucuria aceasta este ,,arvuna” unei bucurii mai mari şi veşnice pe pământul înnoit.
Pavel s-a bucurat de o astfel de experienţă, ca şi credincioşii Corinteni care erau cu adevărat convertiţi (2 Corinteni 1,21). Ca urmare, învinuirea că era mânat de motive egoiste în schimbarea planurilor sale (v. 23; cf. v. 15-17) era cu totul neîntemeiată. O ,,arvună” e mult mai mult decât un zălog. Ce e dat ca zălog diferă în natură de obiectul pentru care garantează. În plus, zălogul e înapoiat atunci când e împlinită obligaţia pe care o reprezintă. În contrast, o ,,arvună” este o parte a obligaţiei însăşi. ,,Arvuna Duhului” poate fi considerată echivalentul ,,celor dintâi roade ale Duhului” (Romani 8,23), care este o mostră a ceea ce va fi recolta la sfârşitul lumii.
Banii de arvună sunt daţi atunci când urmează să existe o oarecare întârziere până la încheierea tranzacţiei. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt făcuţi moştenitori ai tuturor binecuvântărilor cerului, de îndată ce intră în legătură de legământ cu El (Romani 8,17; Efeseni 1,3-12; 1 Ioan 3,1.2) şi ,,arvuna Duhului” le e dată ca semn al acestui drept. Într-un anumit sens, ei trăiesc deja în cer (Efes. 2,5-6; Filipeni 3,20). Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, care au această ,,arvună a Duhului”, nu se întreabă, în nesiguranţă, dacă Dumnezeu i-a primit în Hristos şi dacă are pregătită pentru ei moştenirea veşnică (vezi la Ioan 3,16; 1 Ioan 3,2; 5,11). Doar că plata întreagă – primirea faptică în cer – e amânată pentru un timp, în vederea modelării caracterului, aşa încât copiii să poată fi deplin pregătiţi pentru cer. Creştinul primeşte titlul, sau dreptul, la împărăţia cerului în momentul când experimentează îndreptăţirea prin credinţă în neprihănirea lui Hristos pusă în dreptul lui; calificarea pentru împărăţie e realizată pe durata întregii vieţi, prin însuşirea neprihănirii acordate de Hristos şi aplicarea ei la problemele zilnice ale vieţii creştine (DA 300; MYP 35).
Când Duhul Sfânt îi dă har şi putere de a birui păcatul, creştinul primeşte o ,,arvună” a victoriei depline pe care o va avea cu prilejul intrării sale în ceruri. Părtăşia cu Hristos şi cu fraţii aici pe pământ este şi ea o pregustare a comuniunii cu fiinţele cereşti. Numai cei care au primit ,,arvuna Duhului” pot cunoaşte ce este ea şi bucuria pe care o aduce (1 Corinteni 2,11.15). O cunoaştere a celor spirituale se capătă numai prin experienţă. Pentru cei care sunt lipsiţi de o astfel de cunoaştere spirituală, cerul e mai mult sau mai puţin ireal.