33:17 Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
Înălţimi. La începutul domniei sale, Manase refăcuse înălţimile pe care tatăl său le dărâmase
(v. 3; cap. 31,1).
Numai Domnului Dumnezeului său. Înălţimile nu erau neapărat centre ale cultului idolilor, deoarece în astfel de locuri I se aducea închinare şi lui Iehova (vezi la cap. 17,6). Dumnezeu le poruncise israeliţilor, când intraseră în Canaan, să nimicească înălţimile păgâneşti (Numeri 33,52) şi să aducă jertfele lor lui Dumnezeu numai "la locul pe care-l va alege Domnul dumnezeul vostru" ca locuinţă a Lui (Deuteronom 12,12-14). Totuşi, în perioadele tulburi, când nu era disponibil un sanctuar central, era permisă aducerea de jertfe pe altare locale. Samuel a adus jertfă pe o "înălţime" care, evident, nu era idolatră, şi Dumnezeu l-a însărcinat să aducă o jertfă locală la Betleem (vezi 1 Samuel 9,12; 16,2). Urmarea faptului că le-a fost îngăduit să se închine pe înălţimi a fost că israeliţii au preluat altarele canaanite şi astfel au fost supuşi ispitei puternice a idolatriei şi a urâciunilor practicate de păgâni în astfel de locuri.
Totuşi, chiar după înfiinţarea serviciului de închinare de la Templu, înălţimile au continuat să existe şi erau încă folosite pe vremea lui Ezechia (vezi la 2 Regi 18,4; 2 Cronici 31,1). Poporul a continuat să se închine lui Dumnezeu în aceste locuri chiar şi când nu se închinau la idoli (vezi la 1 Regi 3,2.3; 2 Regi 12,3). Ezechia a înlăturat aceste înălţimi, dar după moartea lui ele au fost refăcute de Manase, mai întâi pentru ritualuri păgâne (v. 3) şi apoi mai târziu pentru închinarea lui Iehova.