26:1 Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia.
Ozia. Aproape tot acest capitol este un supliment la raportul domniei lui Ozia din 2 Regi 14,21.22 şi 15,1-7. Împărţirea raportului domniei lui Ozia în două părţi, cu intercalarea relatării domniei lui Ieroboam (2 Regi 14,23-29) a dus pe unii la concluzia că cele privitoare la Ozia din 2 Regi 14,21.22 apar ca un supliment la raportul domniei lui Amaţia. A doua introducere a domniei lui Ozia, după raportul lui Ieroboam II, poate să arate că Ozia a avut o perioadă de coregenţă cu tatăl său, iar a doua introducere se referă la începutul domniei lui exclusive. Numele Ozia este folosit în mod uniform în Cronici, cu excepţia 1 Cronici 3,12, unde apare într-o genealogie numele de Azaria. În rapoartele asiriene este folosit termenul Azriau, identificat acum în general ca Azaria. Cu excepţia ortografierii "Azaria", 2 Cronici 26,1.2 este identic cu 2 Regi 14,21.22.
26:2 Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
Elotul. O cetate la golful Aqabah nu departe de Eţon-Gheber (vezi la 2 Regi 14,22).
26:3 Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia, din Ierusalim.
Şasesprezece ani. Versetele 3 şi 4 sunt paralele cu 2 Regi 15,2.3. Ca de obicei, sincronismul cu Israel (2 Regi 15,1) nu este surprins în Cronici, întrucât acestea din urmă nu se ocupă de domniile regatului de la nord.
26:4 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
Verset ce nu a fost comentat.
26:5 A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.
Zaharia. Aici este singurul loc unde este menţionat acest profet.
A căutat pe Domnul. Afirmaţii de felul acestea, care arată fără întrerupere binecuvântările ascultării şi roadele amare ale călcării legii, sunt caracteristice pentru Cronici.
26:6 A pornit cu război împotriva Filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei, şi zidurile Asdodului, şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului, şi între Filisteni.
Împotriva Filistenilor. Versetele 6-15 se ocupă de isprăvile militare ale lui Ozia, lucrările lui publice şi forţa sa militară. Partea aceasta se află numai în Cronici şi reprezintă o contribuţie importantă, oferind informaţii despre natura domniei lui Ozia. Se consideră că "Azriau din Iauda" din rapoartele asiriene era Azaria (Ozia) din Iuda. Dacă lucrurile stau astfel, rapoartele acestea (vezi la 2 Regi 14,28; 16,5) confirmă tabloul dat în Biblie cu privire la importanţa militară a lui Ozia.
26:7 Dumnezeu l-a ajutat împotriva Filistenilor, împotriva Arabilor care locuiau la Gur-Baal, şi împotriva Maoniţilor.
Filistenilor. Filistenii şi arabii sunt amintiţi împreună şi în cap. 17,11; 21,16.
Gur-Baal. Locul acesta este necunoscut, deşi unii cred că este probabil undeva în Edom.
Maoniţilor. [Mehunimii, KJV]. Aceştia erau oamenii din Maon, aproape de Muntele Seir (vezi la cap. 20,1).
26:8 Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.
Amoniţii. Compară cu 20,1, unde amoniţii sunt menţionaţi ca făcând parte dintr-o trupă care l-a atacat pe Iosafat.
26:9 Ozia a zidit turnuri la Ierusalim pe poarta unghiului, pe poarta văii, şi pe unghi, şi le-a întărit.
Turnuri la Ierusalim. Zidurile cetăţilor orientale au încă turnuri mari la porţile cetăţilor. Ele sunt folosite pentru adăpostirea trupelor şi pentru depozitarea de arme în vremuri de nevoie. Poarta menţionată aici era probabil la colţul de nord-est al cetăţii (vezi cap. 25,23).
Poarta văii. Aceasta era probabil poarta de la colţul de sud-vest (vezi Neemia 2,13; 3,13). Vezi harta de la p. 405.
Pe unghiu. [Cotitura zidului, KJV]. Compară cu Neemia 3,19.20.25. Unii gândesc că turnul acesta era pe latura estică a Sionului, la o curbură a zidului, şi astfel servea să apere atât Sionul, cât şi Muntele Moria de atacurile din sud-est.
26:10 A zidit turnuri în pustie, şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.
În pustie. Adică în ţinuturile de păşune. Turnurile erau pentru apărarea de cetele jefuitoare de Beduini.
Câmpie. Ebr. mishor, "loc neted", uneori aplicat platoului fertil dintre Arnon şi Heşbon (vezi Deuteronom 3,10; 4,43; Iosua 13,9.16.17.21; 20,8; Ieremia 48,2.21), dar aici se face referire desigur la un ţinut din Iuda.
Carmel. Cuvântul acesta ar trebui să fie tradus "livezi". Totuşi era un loc numit Carmel în Iuda, la 11 km sud de Hebron.
26:11 Ozia avea o oaste de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia, şi puse sub poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului.
Verset ce nu a fost comentat.
26:12 Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute.
Verset ce nu a fost comentat.
26:13 Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului.
O oaste. Numărul ostaşilor, 307.550 de oameni, este comparabil cu cel al luptătorilor din oastea lui Amaţia, de 300.000 de oameni (cap. 25,5), dar este considerabil mai mic decât oştirile atribuite lui Asa (cap. 14,8) şi Iosafat (cap. 17,14-18).
În stare. [Cu mare putere, KJV]. Dacă Ozia a fost Azriau din inscripţiilor asiriene, el trebuie să fi fost figura dominantă din Asia apuseană în cursul domniei lui Tiglat Pileser III (745-727). Vezi la 2 Regi 14,28.
26:14 Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii.
Prăştii. [Praştii de aruncat pietre, KJV]. Literal, "pentru pietre de praştii". Poate că este vorba despre pietre de folosit la banduliere.
26:15 A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic.
Maşini. Acestea se poate să fi fost asemănătoare cu catapulta sau balista romană de mai târziu. S-a întins până departe. Tiglat Pileser III face câteva referiri la "Azriau din Iauda" (vezi la v. 13).
26:16 Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
A păcătuit împotriva Domnului. În circumstanţe obişnuite, numai preoţilor le era îngăduit să intre în Templu şi numai lor le era îngăduit să aducă tămâie pe altarul de aur de dinaintea perdelei (vezi Numeri 18,1-7). Ozia s-a făcut vinovat de încumetare în încercarea lui de a-şi asuma această prerogativă sacră preoţească.
26:17 Preotul Azaria a intrat după el, cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă,
Cu optzeci de preoţi. Ozia a intrat probabil în Templu cu o suită considerabilă şi ar fi putut să se opune încercării marelui preot de a-l da afară, dar Azaria a fost pregătit să recurgă la forţă, dacă ar fi fost necesar.
26:18 care s-au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis: N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din sfântul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.
Nu-ţi va face cinste. Călcarea poruncilor nu este niciodată o cinste, ci o ruşine. Ozia şi-a pătat nobilul raport prin păcatul săvârşit în ultima parte a domniei.
26:19 Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.
S-a mâniat. Un păcat conduce, aproape fără excepţie, la un altul. Preoţii şi-au făcut datoria când au încercat să-l oprească pe rege să aducă jertfă. Dar faptul că el, regele, era oprit în felul acesta, l-a umplut de mânie şi violenţă.
A izbucnit lepra. Cum stătea regele înaintea Domnului cu inima plină de mânie şi revoltă, o pedeapsă divină s-a abătut asupra lui. Lovit de lepră, el şi-a dat seama cu groază că mâna lui Dumnezeu îl atinsese.
26:20 Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.
L-au scos repede afară. Apucându-l pe regele lovit, preoţii au fost gata să îl azvârle cu forţa afară din Templu. Îngrozit, Ozia s-a retras în grabă.
26:21 Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.
Casă deosebită. Leproşilor nu le era îngăduit după legea ebraică să locuiască împreună cu
alţii, ci trebuia să locuiască singuri, pe vremuri "afară din tabără" (Levitic 13,46).
Izgonit. Regelui nu i s-a mai îngăduit niciodată să intre în locurile sfinte ale Templului.
În fruntea casei împăratului. Iotam a devenit regent, cârmuind ţara de la data când tatăl său a fost lovit de lepră.
26:22 Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, prorocul.
Isaia. Isaia a primit viziunea glorioasă a lui Dumnezeu "în anul morţii împăratului Ozia" (Isaia 6,1). Întrucât se pare că şi-a continuat lucrarea profetică până în timpul domniei lui Esar-Hadon (Isaia 37,38), care a ajuns pe scaunul de domnie al Asiriei în anul 681 î.Hr. , el trebuie să fi fost tânăr când şi-a început lucrarea, pe la anul 740 (vezi PK 305, 310).
26:23 Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormântare al împăraţilor, căci ziceau: Este lepros. În locul lui, a domnit fiul său Iotam.
Ogorul de înmormântare. "În cetatea lui David" (2 Regi 15,7). Probabil că trebuie să se înţeleagă că Azaria a fost înmormântat într-un loc de înmormântare aparţinând regilor, dar nu chiar în mormintele regale.