20:1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.
Fiii. Relatarea din v. 1-30 nu se regăseşte în Regi. Versetele 31-37 sunt paralele cu 1 Regi 22,41-49.
Nişte Maoniţi [Alţii în afară de amoniţi, KJV; din edomiţi, trd. Niţ.; cu ei meuniţii, trd. G. Gal.]. Literal "dintre amoniţi". În loc de amoniţi, LXX spune: "Mehunim", acelaşi popor menţionat în cap. 26,7. Întrucât amoniţii fuseseră deja amintiţi în cadrul versetului, Mehunim este aici, probabil, varianta corectă. Se crede că mehunimii (meuniţii, RSV) au locuit în Ma'ân, la 30,4 km sud-est de Petra, şi se pare că au ocupat ţara în apropiere de Muntele Seir (v. 10).
20:2 Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.
Mare. Marea Moartă. Amon şi Moab erau la est de marea aceasta, iar Seir era la sud.
Din Siria. [De partea aceasta a Siriei, KJV]. Literal "din 'Aram". Un manuscris ebraic transcrie 'Edom, "din Edom", şi probabil aceasta este varianta originală, întrucât năvălitorii au atacat din sud, ocolind capătul de sud al Mării Moarte, unde ar fi trebuit în mod firesc să fie descrişi ca venind din Edom. În ebraica consonantică cuvintele pentru Siria şi Edom sunt uneori confundate, întrucât diferă numai printr-o literă, iar cele două litere sunt foarte asemănătoare ca aspect (vezi la 2 Samuel 8,12).
Haţaţon-Tamar. O cetate în apropiere de Marea Moartă (vezi Genesa 14,7).
En-Ghedi. O fântână şi o cetate aproape de mijlocul ţărmului de apus al Mării Moarte. Izvorul care ţâşneşte dintr-o stâncă creează o oază cu o vegetaţie bogată (vezi la Iosua 15,61).
20:3 În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda.
În spaima sa, Iosafat. [Iosafat s-a temut, KJV]. Nu e rău să ne temem când ne confruntăm cu primejdii, dar e rău să cedăm de spaimă. Bărbaţii tari şi curajoşi sunt adesea înspăimântaţi, dar în ciuda temerilor merg înainte acţionând în mod hotărât.
Să caute pe Domnul. De ani de zile, Iosafat întărise naţiunea, înzestrând oştirile şi fortificând cetăţile (cap. 17,12-19). Dar în acest timp de criză, el şi-a pus încrederea în Dumnezeu, şi nu în oameni.
A vestit un post. Compară cu Judecători 20,26; 1 Samuel 7,6; Ezra 8,21; Ioel 2,12-14; Iona 3,5-9.
20:4 Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.
Să cheme pe Domnul. [Să ceară ajutor de la Domnul, KJV]. Iuda stătea în faţa unei primejdii care îi ameninţa chiar existenţa, iar naţiunea a întâmpinat ameninţarea aceea unindu-se şi căutând ajutor la Dumnezeu. În viitorul nu prea îndepărtat, copiii lui Dumnezeu vor avea de întâmpinat o ameninţare similară din partea vrăjmaşilor lor şi, tot la fel, vor găsi mângâiere şi ajutor îndreptânduse către Dumnezeu (Apocalipsa 12,17; 13,15; 17,14; GC 619).
20:5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi.
Casa Domnului. Termenul acesta, în înţeles lui mai extins, cuprinde curţile Templului.
Înaintea curţii celei noi. Erau două curţi la Templul lui Solomon (2 Regi 23,12; 2 Cronici 4,9; Ieremia 36,10). Una dintre ele este posibil să fi fost de curând renovată, de Iosafat sau de tatăl său, şi de aceea i se zicea "curtea nouă".
20:6 Şi a zis: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?
Peste toate. Compară cu 1 Cronici 29,12; Psalmi 47,2. 8; Daniel 4,17.25.32. Iosafat ştia că Dumnezeu stăpâneşte peste tot pământul şi mai ştia că, dacă vrăjmaşii lui Dumnezeu ar triumfa acum, aceasta ar aduce ocară asupra Numelui Domnului. De aceea, el I-a cerut lui Dumnezeu să Se apere înaintea păgânilor.
20:7 Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?
Abraam care Te iubea. [Abraam prietenul Tău, KJV]. Aceasta este cea prima întrebuinţare a termenului acestuia în Scriptură. El apare din nou în Isaia 41,8 şi în Iacov 2,23.
20:8 Ei au locuit-o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfânt pentru Numele Tău, zicând:
Pentru Numele Tău. Compară cu cap. 6,5-8. Numele lui Dumnezeu reprezintă caracterul Lui.
20:9 Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mântui!
Dacă va veni peste noi vreo nenorocire. Aceasta este o formă prescurtată a rugăciunii lui Solomon de la sfinţirea Templului (cap. 6,24-30). Dumnezeu ascultase rugăciunea lui Solomon şi Îi dăduse un semn în acest scop (cap. 7,1-3). Iosafat cerea acum răspuns la acea rugăciune.
20:10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre, când venea din ţara Egiptului, căci s-a abătut de la ei şi nu i-a nimicit,
Muntele Seir. Expresia aceasta pare să fie similară cu mehunin [maoniţi, meuniţi KJV] din v. 9 (vezi comentariile de acolo).
N-ai îngăduit. Vezi Deuteronom 2,4.5.9.19; de asemenea Numeri 20,14-21. Lui Israel i se poruncise să-i cruţe pe edomiţi (vezi la 2 Cronici 20,2), deoarece erau copiii lui Esau, şi pe moabiţi şi amoniţi, pentru că erau fiii lui Lot.
20:11 iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire!
Să se izgonească. Întrucât acesta era obiectivul vrăjmaşului, el era un atac nu numai împotriva poporului lui Dumnezeu, ci şi împotriva lui Dumnezeu Însuşi.
20:12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!
Spre tine. Iosafat zicea de fapt: "Suntem cu totul neajutoraţi şi la cheremul vrăjmaşilor noştri dacă nu vii Tu în ajutorul nostru; nu ştim încotro să ne îndreptăm pentru ajutor, dar privim la Tine" (vezi Psalmi 25,15; 123,2; 141,8).
20:13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.
Verset ce nu a fost comentat.
20:14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.
Verset ce nu a fost comentat.
20:15 Şi Iahaziel a zis: Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.
Ci Dumnezeu. Dumnezeu Se identifica cu poporul Său. Vrăjmaşii lui Iuda erau vrăjmaşii lui Dumnezeu, iar lupta care se apropia era lupta Domnului.
20:16 Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel.
Dealul Ţiţ. [Stânca Ţiţ, KJV]. În general identificată cu Wadi Haşâşah, la nord de En-Ghedi, precum şi la 19,2 km sud-est de Betleem.
Pustiei Ieruel. Amplasarea exactă a acestui loc este necunoscută, dar trebuie să fi fost undeva în vecinătatea stâncii Ţiţ, probabil aproape de Tecoa.
20:17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!
Nu veţi avea de luptat. Aceasta era lupta Domnului, nu a omului. Vrăjmaşii lui Iuda se luptau împotriva lui Dumnezeu, iar El urma să intervină în favoarea poporului Său.
Staţi. Aceste cuvinte sunt aproape identice cu acelea pe care Moise le-a folosit la Marea Roşie (Exod 14,13), chiar înainte ca Domnul să nimicească oştirile lui Faraon. Acum, ca şi atunci, biruinţa urma să fie cu totul a lui Dumnezeu, oamenii acţionând ca martori ai marii Lui puteri în favoarea lor.
20:18 Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui.
S-a plecat cu faţa la pământ. Iosafat şi poporul au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru biruinţa făgăduită. Lupta încă nu începuse, dar făgăduinţa Domnului era primită. Dumnezeu este onorat când poporul Lui dovedeşte credinţă suficientă pentru a-I mulţumi pentru binecuvântările şi biruinţele făgăduite.
20:19 Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Au lăudat... pe Domnul. Aceasta era o impresionantă preamărire înainte de victorie, şi nu după ea. Poporul I-a adus mulţumiri lui Dumnezeu de îndată ce El a dat promis biruinţa.
20:20 A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.
Pustia Tecoa. Tecoa este cam la 16 km sud de Ierusalim.
Încredeţi-vă. [Credeţi, KJV]. Nimic nu aduce mai multă încredere şi siguranţă omului ca atunci când crede în Domnul. Nimeni nu e cu adevărat întemeiat până nu e întemeiat în Dumnezeu.
Veţi izbuti. [Veţi prospera, KJV]. În vechea economie iudaică, propăşirea era şi materială şi spirituală. Dumnezeu i-a trimis pe profeţii Săi mai ales pentru ca să aducă renaştere spirituală în inima oamenilor. Dar cu cât prosperitatea spirituală a unei naţiuni era mai profundă, cu atât mai sigură era şi prosperitatea ei materială.
20:21 Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!
Înaintea oştirii. Când oştile lui Iuda au pornit împotriva vrăjmaşului, cântăreţii au alcătuit avangarda, nu scoţând strigăte de luptă, ci cântând laude lui Dumnezeu.
20:22 În clipa când au început cântările şi laudele. Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.
Au început cântările. Rareori a văzut lumea o bătălie ca aceasta - oamenii cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu când atacul era gata să înceapă. Poporul îşi trăia credinţa, iar Dumnezeu a văzut de bine să o onoreze. Domnul făgăduise biruinţă, iar poporul L-a crezut pe cuvânt. Ei au avut biruinţa, deoarece au cerut-o.
A pus o pândă. [Unitate de ambuscadă. KJV]. Nu este dezvăluită natura acestei pânde, dar rezultatul a fost că forţele trimise împotriva lui Iuda s-au nimicit între ele (vezi v. 23).
20:23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.
Să se nimicească. Compară cu Ezechiel 38,21; Zaharia 14,13.
20:24 Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase.
Înălţimea. [Turnul de veghe, KJV]. Scena bătăliei era un ţinut sălbatic, pustiu, în care trebuia să se folosească un turn de veghe pentru a observa apropierea vrăjmaşului.
20:25 Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe, şi au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.
Verset ce nu a fost comentat.
20:26 A patra zi, s-au strâns în valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi.
Valea Beraca. Literal, "valea binecuvântării". Valea aceasta a fost identificată cu Wadi el-'Arrub, la sud de Tecoa. Iosafat numeşte astfel locul în amintirea remarcabilei eliberări de vrăjmaşi, pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său. Ceea ce ar fi putut să fie o vale a morţii s-a transformat într-o vale a vieţii şi ceea ce ar fi putut să fie un loc al blestemului a devenit un loc al binecuvântării.
20:27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.
Verset ce nu a fost comentat.
20:28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute, şi de harfe şi trâmbiţe.
Verset ce nu a fost comentat.
20:29 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.
Toate împărăţiile. Acesta se poate să fi fost timpul când filistenii au adus "daruri şi un bir de argint" şi arabii au adus darurile lor lui Iosafat şi când "groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda" (cap. 17,10.11). Unele dintre trăsăturile principale ale domniei lui Iosafat au fost recapitulate în cap. 17.
20:30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.
Verset ce nu a fost comentat.
20:31 Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Azuba, fata lui Şilhi.
Iosafat a domnit. Versetele 31-37 prezintă un număr de observaţii finale legate de domnia lui Iosafat. Ele sunt paralele cu 1 Regi 22,41-49, întregul raport al domniei lui Iosafat redat în Regi. Pasajul paralel adaugă că Iosafat şi-a început domnia în anul al 4-lea al lui Ahab (1 Regi 22,41).
20:32 El a mers pe calea tatălui său Asa, şi nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului.
El a mers. Iosafat a fost unul dintre puţinii regi ai lui Iuda despre care se putea spune că a urmat pilda unui rege bun. Dar în regatul de nord al lui Israel conducătorii care i-au urmat lui Ieroboam au preluat totodată nevrednicul exemplu de apostazie.
20:33 Numai că înălţimile n-au fost îndepărtate, şi poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinţilor săi.
Verset ce nu a fost comentat.
20:34 Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.
Celelalte fapte. Pasajul paralel cuprinde următoarea remarcă: "isprăvile şi războaiele lui" (1 Regi 22,45). Această declaraţie pare să se refere la chestiuni precum lucrările de construcţie ale lui Iosafat (2 Cronici 17,12.13), forţa oştirilor sale (cap. 17,14-19) şi biruinţa lui asupra lui Moab, Amon şi Muntele Seir (cap. 20).
20:35 După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită.
Verset ce nu a fost comentat.
20:36 S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.
Corăbii care să meargă la Tars. Pasajul paralel zice: "Corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur" (1 Regi 22,48). Probabil că această cetatea Tars nu era Tartessus din Spania (vezi la 1 Regi 10,22). Ofir era probabil Punt (vezi la Genesa 10,29; 1 Regi 9,28).
20:37 Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a prorocit împotriva lui Iosafat, şi a zis: Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea. Şi corăbiile au fost sfărâmate, şi n-au putut să se ducă la Tarsis.
Eliezer. Aceasta pare să fie unica referire biblică la acest profet.
Mareşa. O cetate din Şefel (vezi 2 Cronici 11,8; Iosua 15,44; Mica 1,15).
Te-ai unit. Raportul din Cronici pune accentul pe greşeala lui Iosafat de a se asocia cu regele lui Israel (v. 35), în timp ce scriitorul Regilor se referă numai tangenţial la această alianţă (1 Regi 22,48. 49).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-30 PK 198-203
1.2 �
PK 198
1-4.12 �
Ed 163
3-12 �
PK 199
13 �
�
PK 200
14-17 �
Ed 163
14-21 �
PK 201
17 �
�
PK 203
20 �
�
Ed 163; ML 42
22-24 �
PK 202
27-30 �
PK 203