Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Timotei

1 Timotei 4:15


4:15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.

Pune-ţi pe inimă. [,,Meditează”, KJV]. Gr. maletao, ,,a se ocupa cu grijă”. Un slujitor al Evanghelie nu-şi împarte ziua între datoriile sale spirituale şi ocupaţiile sale lumeşti. Slujitorii lui Hristos vor lucra aşa cum a lucrat Hristos, punând la lucru cele mai proaspete gânduri şi cele mai bune energii.

Îndeletniceşte-te în totul cu ele. [,,Dedică-te acestor lucruri”, KJV]. Literal, ,,fii în lucrurile acestea”. Slujitorul Evangheliei ar trebui să fie cu totul preocupat de sarcina salvării de suflete; el nu trebuie să cunoască alt stăpân decât pe Isus Hristos.

Înaintarea. [,,Câştigul”, KJV]. Sau ,,progresul”. Pavel îl provoacă pe Timotei să demonstreze că ,,înaintarea” lui la această nouă slujbă de conducere nu a fost imprudentă. În treburile lumeşti fiecare muncitor îşi demonstrează valoarea prin producţie. Faptele glorioase din trecut nu pot ţine locul neproductivităţii din prezent. Tot aşa, în lucrarea de pastoraţie valoarea slujitorului Evangheliei este determinată de capacitatea sa de a-i ajuta pe bărbaţi şi femei să-L găsească pe Dumnezeu.