Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Timotei

1 Timotei 2:14


2:14 Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

Nu Adam a fost amăgit. Eva a fost aceea care a fost amăgită de cel rău (Geneza 3:13; 2 Corinteni 11:3). Adam a păcătuit deplin conştient de pasul pe care îl făcea. Din cauza iubirii lui pentru Eva, el a ales de bunăvoie să împărtăşească urmările neascultării (vezi Geneza 3:17).

Femeia, fiind amăgită. Al doilea argument al apostolului pentru supunerea femeilor este că atunci când Eva a încercat să-şi afirme autoritatea, a fost amăgită. Nu există explicaţie pentru păcat. De ce a fost înşelată Eva de Satana, chiar ţinând cont de porunca explicită a lui Dumnezeu, depăşeşte explicaţia raţională. Din cauza acestui tragic eveniment, Pavel are un motiv în plus să le sfătuiască pe femeile convertite să nu încerce ,,să se ridice mai presus de bărbat”.