1:20 Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.
Imeneu. Probabil aceeaşi persoană din 2 Timotei 2:17, un învăţător al doctrinelor false.
Alexandru. Cu privire la acest om nu se mai ştie nimic.
Dat pe mâna Satanei. Unii comentatori consideră că această expresie era echivalentă cu o sentinţă judecătoreasă din sinagoga iudaică. Dacă lucrurile stau aşa, expresia s-ar putea să-şi fi avut originea în momentul când credinţa lui Iov a fost pusă la îndoială şi Domnul l-a ,,dat” pe Iov lui Satana, ca să fie încercat (Iov 2:6). Totuşi este evident că Pavel a folosit expresia aceasta nu cu gândul ca astfel curăţia celor ,,daţi” (,,pe mâna Satanei”) să fie scoasă la iveală, ci mai degrabă cu gândul ca faptele lor să fie în felul acesta considerate incompatibile spiritual cu normele bisericii creştine. Ca şi în 1 Corinteni 5:3–5, expresia aceasta se referă mai ales la excluderea din biserică şi era ultima măsură de disciplină pe care o comunitate o putea aplica unui membru vinovat. Din cauză că acesta respinsese una sau mai multe din dogmele fundamentale ale credinţei creştine (1 Timotei 1:19), prin propriile sale fapte se exclusese singur de la spiritul şi trupul bisericii.
Deoarece sunt numai două împărăţii spirituale în lumea aceasta, a lui Dumnezeu şi a lui Satana, persoana care renunţă la împărăţia lui Dumnezeu intră automat în împărăţiei lui Satana. De fapt biserica nu săvârşeşte transferul, ci ratifică alegerea făcută de membrul vinovat (vezi 1 Corinteni 5:5).
Să se înveţe. [,,Să înveţe”, KJV]. Gr. paideuo, ,,a educa copiii”, ,,a învăţa (pe alţii)”, ,,a instrui”. Chiar dacă excluderea din biserică este o măsură drastică, intenţia ei este de a vindeca. Şocul despărţirii de biserică îl poate trezi pe păcătosul nepăsător şi îl poate face să-şi dea seama de primejdia în care se află sufletul său. Nemaifiind membru al familiei lui Hristos, este posibil ca vinovatul să-şi dea seama acum de nevoia sa de pocăinţă. În felul acesta, măsura extremă a excluderii din biserică poate fi unicul mijloc prin care păcătosul este rechemat la ,,credinţă şi un cuget curat” (v. 19) şi vede adevărata lui stare înaintea lui Dumnezeu.
Hulească. Poate că Pavel se referă la faptele perverse ale acelora care folosesc greşit legea (vezi v. 3–7). Deoarece legea este o expresie a voinţei şi a caracterului lui Dumnezeu, orice folosire rea a acesteia Îl dezonorează pe Dumnezeu şi reprezintă greşit scopurile Sale. Şi orice formă de dezonoare a lui Dumnezeu este hulă. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 1T 506
2 AA 204
4 1T 302
15 MB 115; MH 65; SC 36, 41; 5T 629, 641
17 MH 434; 8T 282
18 7T 281