Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Timotei

1 Timotei 1:1


1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,

Pavel. Apariţia numelui autorului în salutarea acestuia era o procedură obişnuită în vremurile vechi (vezi Romani 1:1).

Vezi harta cu evenimentele ce au condus la scrierea epistolelor lui Pavel către Timotei

Apostol. Vezi Faptele Apostolilor 1:2; Romani 1:1. Deşi Pavel nu făcea parte din cei doisprezece, el fusese chemat mai târziu direct de Hristos (vezi Faptele Apostolilor 13:2; 20:24; Galateni 1:11, 12, 15; vezi Faptele Apostolilor 9:15).

Porunca. Gr. epitage, ,,ordin”, ,,poruncă”. Nimeni n-ar putea să aibă o acreditare mai impresionantă decât autorizaţia directă pe care Pavel o avea ca apostol. În dificultăţile cu care avea să dea piept biserica din Efes sprijinul plin de autoritate al lui Pavel avea să reîmputernicească rolul de conducător al lui Timotei.

Mântuitorul. Un titlul atribuit de Pavel atât Tatălui (cap. 2:3, 5), cât şi lui Isus (vezi Filipeni 3:20; 2 Timotei 1:10; Tit 1:4; 2:13; 3:6). Toate cele Trei Persoane ale Dumnezeirii au participat la lucrarea de mântuire a omului, fiecare îndeplinindu-Şi propria sarcină.

Hristos Isus. [,,Domnul Hristos Isus”, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea ,,Hristos Isus”.

Nădejdea. Compară cu Romani 15:13; vezi şi Romani 5:4; 8:24; 12:12. Hristos este nu numai obiectul nădejdii omului, ci şi sursa ei. În Hristos oamenii îşi găsesc temeiul ,,nădejdii” lor atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru cea viitoare (vezi Coloseni 1:27).