Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Timotei

1 Timotei 1:11


1:11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie.

Evanghelia. Pavel continuă denunţarea oamenilor neconsacraţi, care aspirau să fie învăţători ai bisericii. Aceşti pretinşi învăţători aplicau legea într-un fel contrar scopului ei. În loc de a le descoperi păcatele (v. 9), legea devenea un domeniu de speculaţie intelectuală şi un pretext pentru despicarea firului în patru (vezi v. 4). Pentru a folosi legea ,,bine” [,,legal”] (v. 8), ea trebuie să fie văzută în cadrul ,,Evangheliei slavei fericitului Dumnezeu” şi folosită ca atare. Legea şi ,,Evanghelia” nu pot fi despărţite, deoarece, în planul lui Dumnezeu, fiecare o cere pe cealaltă. ,,Legea” folosită ,,bine” [,,legal”] (vezi Romani 3:20, 31; Galateni 3:24) amplifică ,,slava fericitului Dumnezeu” şi dă la iveală cât de oportună este de fapt ,,Evanghelia”. Pavel dă atât legii cât şi Evangheliei locul ce li se cuvine. ,,Evanghelia” descoperă ,,slava” lui Dumnezeu. Acum omul poate să vadă în Isus Hristos grija atentă a Tatălui său ceresc, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a descoperiri iubirea şi îndurarea Sa faţă de oamenii căzuţi (2 Corinteni 4:6; Efeseni 1:6).

Încredinţată mie. [,,Dată în grija mea”, KJV]. Sau ,,cu care sunt însărcinat”. Acest simţ solemn al răspunderii era forţa constrângătoare a lucrării lui Pavel şi acorda autoritate unor scrisori ca 1 Timotei (vezi cap. 1:1). Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să simtă convingerea că lui i s-a încredinţat marea lucrare de a descoperi slava lui Dumnezeu.