2:4 Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.
Ne-a găsit vrednici. [,,Ne-a îngăduit”, KJV]. Gr. dokimazo (vezi comentariul de la Romani 2,18; Filipeni 1,10) este folosit aici cu sensul de a fi considerat vrednic sau a fi aprobat. La sfârşitul acestui verset, acelaşi cuvânt (dokimazo) e folosit cu altă formă şi e tradus ,,cercetează”.
Să ne încredinţeze. Inima apostolilor fusese judecată sau încercată de Dumnezeu şi ei fuseseră aprobaţi sau consideraţi corespunzători pentru a li se încredinţa vestirea Evangheliei. Pavel considera această slujbă o responsabilitate sacră, o ,,comoară … în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4,7). El propovăduia conştient că se ocupa de mesajul lui Dumnezeu pentru oameni, un mesaj a cărui proclamare Dumnezeu i-o încredinţase lui în mod deosebit (Faptele Apostolilor 9,15; 2 Corinteni 3,5.6).
Să placem nu oamenilor. Apostolul îşi dorea atât de mult să placă lui Dumnezeu încât îşi îndeplinea slujba fără să ţină seama de părerea oamenilor despre el (vezi 1 Corinteni 3,4; Galateni 1,10). Nu înseamnă că nu lua în considerare sentimentele lor, căci se ştie era atent să nu aducă vreo ofensă inutilă (vezi 1 Corinteni 9,19–23), ci că scopul lui nu era să placă oamenilor şi astfel să-i câştige prin viclenie, ci să aibă aprobarea lui Dumnezeu şi să-i atragă pe oameni la Creatorul lor.
Ne cercetează inima. [,,Ne încearcă inimile”, KJV]. Vezi comentariul de mai sus, la ,,ne-a găsit vrednici” şi compară-l cu cel de la Romani 8,27.