2:15 Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor,
Au omorât pe Domnul Isus. Biserica tesalonicenilor era o biserică alcătuită în mare parte de creştini dintre neamuri, dar mulţi din membrii ei fuseseră prozeliţi iudei (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,4). Membrii aceştia fuseseră obişnuiţi să primească învăţătura religioasă de la conducătorii iudei din cetatea lor. Se poate ca ei să se fi gândit că în învăţătura lui Pavel era ceva greşit, deoarece atrăsese asupra lui şi asupra tovarăşilor lui mânia conducătorilor religioşi. Dar Pavel arată că duşmănia lor era de aşteptat, pentru că ei L-,,au omorât pe Domnul Hristos şi pe prooroci” (1 Tesaloniceni 2,15; compară cu Matei 23,31; Faptele Apostolilor 7,52). Apostolul îi face pe iudei răspunzători de moartea lui Hristos (vezi Faptele Apostolilor 2:23).
Pe noi ne-au prigonit. Această propoziţie poate avea atât o aplicaţie generală cât şi una locală. Iudeii îl urmăriseră pe Pavel de la data convertirii lui (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,23) şi stăruiseră în planurile lor rele împotriva lui şi a tovarăşilor lui (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 13,45). Exact aceiaşi iudei care cauzaseră tulburări în Tesalonic îi urmăriseră pe Pavel, Sila şi pe Timotei la Berea (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,13).
Nu plac lui Dumnezeu. Forma verbului din greceşte arată că de obicei iudeii nu erau plăcuţi lui Dumnezeu. Ei aveau zel pentru Dumnezeu şi credeau că bigotism lor asupritor Îi plăcea şi Lui (Ioan 16:2), iar duşmănia lor contra creştinilor era inspirată de invidie. Invidia era aceea care stârnise persecuţia în Tesalonic ca şi în toate celelalte părţi (Faptele Apostolilor 17,5; 13,45). O astfel de purtare nu putea face altceva decât să atragă o puternică neplăcere din partea lui Dumnezeu.
Vrăjmaşi. [,,Potrivnici”, KJV]. Iudeii erau împotriva tuturor naţiunilor. Dacă zelul lor ar fi fost întemeiat pe dragostea pentru Dumnezeu, ei i-ar fi iubit şi pe semeni. Însă dădeau pe faţă o exclusivitate specifică oamenilor cu vederi înguste. Atitudinea aceasta i-a făcut pe mulţi scriitori păgâni să declare că iudeii simţeau ,,numai ură şi duşmănie” faţă de celelalte naţiuni (Tacitus, Istorii, V, 5). Pavel vede ura aceasta luând forma încercării îngrozitoare de a opri răspândirea Evangheliei la cei care o doreau (vezi v. 16).