1:3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
Ne aducem aminte fără încetare. Pavel îşi aduce aminte de ceea ce el însuşi văzuse în Tesalonic şi ce-i relatase apoi Timotei (cap. 3,6). Amintirea continuă a caracterului creştin şi a roadele spirituale ale credincioşilor lua forma unei rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu.
Înaintea lui. [,,În vederea”, KJV]. Mai degrabă ,,înaintea”, ,,în prezenţa lui”. Aceşti credincioşi, suferind din cauza persecuţiei, trăiau astfel în prezenţa lui Dumnezeu. Credinţa, iubirea şi speranţa lor erau reale nu doar înaintea oamenilor, ci şi înaintea lui Dumnezeu, Cercetătorul inimilor. De asemenea, se poate ca Pavel să fi trecut cu gândul de la mântuirea prin Hristos la ziua judecăţii, când tesalonicenii se vor înfăţişa fără frică înaintea Creatorului lor.
Dumnezeu, Tatăl nostru. [,,Dumnezeu şi Tatăl nostru”, KJV]. Sau ,,Dumnezeu şi anume Tatăl nostru”, sau ,,Dumnezeu şi Tatăl nostru”.
Lucrarea credinţei voastre. Pavel se concentrează asupra celor trei calităţi ale tesalonicenilor
– credinţa, iubirea şi speranţa. În Coloseni 1,4.5, 1 Tesaloniceni 5,8 şi mai ales în celebrul său tratat despre iubire (1 Corinteni 13), el scoate în evidenţă aceste trei virtuţi ca elemente fundamentale ale caracterul creştin. Aici el se preocupă de dovezile exterioare ale acestor virtuţi, deoarece vorbeşte despre ceea ce observase pe când era cu ei şi despre ceea ce îşi aduce aminte acum. ,,Lucrarea credinţei” se referă la faptele, spirituale sau vremelnice, care erau inspirate de credinţă. O asemenea expresie evidenţiază natura practică a adevăratei credinţe, care îşi dovedeşte existenţa prin fapte creştineşti.
Osteneala. Gr. kopos, ,,necazul”, ,,truda”, arătând efortul intens unit cu truda şi necazul. Aici, ,,osteneala dragostei” înseamnă munca determinată de iubire, care de bunăvoie ia asupra sa necazul şi durerea, pentru mântuirea altora. Pavel se bucură că atunci când biserica este expusă la felurite necazuri, membrii ei îşi vin unii altora în ajutor cu osteneală şi cu sacrificiu. Această grijă iubitoare pentru binele reciproc şi credinţa lor arzătoare erau o dovadă convingătoare a adevăratei lor convertiri (AA 262).
Tăria. [,,Răbdarea”, KJV]. Gr. hupomone, ,,răbdarea”, ,,stăruinţă” (vezi comentariul de la Romani 2,7). Nădejdii. Pavel vorbeşte aici de stăruinţa susţinută de speranţa credinţei creştine. Speranţa
aceasta nu este un optimism vag, ci o ,,nădejde în Domnul nostru Isus Hristos”, adică nădejdea centrată în Isus Hristos, nădejdea mântuirii prin El (cap. 5,8.9); speranţa apropiatei Sale veniri pentru a-i elibera pe creştini (1 Tesaloniceni 4,13–18; compară cu Tit 2,13). Răbdarea şi statornicia lor vin din speranţă, pentru că având în vedere slava viitoare, ei suportă mai voios suferinţa. Speranţa este ancora sufletului (Evrei 6,19).