8:7 Domnul a zis lui Samuel: Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.
Ascultă. Aici este cea mai bună dovadă posibilă că atât naţiunile, cât şi indivizii sunt fiinţe morale libere. Dacă ei ar fi venit să caute sfatul lui Dumnezeu, El li l-ar fi dat; când ei au venit cu un ultimatum, El a acceptat alegerea lor.
Pe Mine mă leapădă. Sub judecători, Israel a avut parte de multe avantaje care aveau să fie pierdute sub domnia regilor. De exemplu: 1. Sub judecători, Dumnezeu făcuse fiecare seminţie cu adevărat independentă. Impozitele erau foarte scăzute. Cu toate că seminţiile au lucrat împreună ca aliate, ,,nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 21,25). Fără îndoială că aceasta nu era o binecuvântare neîncurcată (Deuteronom 12,8). Dar bătrânii au lepădat independenţa unei confederaţii tribale şi au ales în schimb o formă autoritară de guvernământ, care, în decurs de câteva decenii, a adus cu sine impozit exorbitant. 2. Dumnezeu dăduse fiecărui israelit considerabilă libertate individuală şi câştigarea mijloacelor de trai, în alegerea propriei forme de închinare şi în administrarea propriilor afaceri în general. Dar bătrânii au lepădat această libertate pentru iobăgia sub un împărat care a exercitat puterea de viaţă şi moarte asupra supuşilor lui, şi care putea să-i execute pe acei care nu erau de acord cu el. 3. Timp de mai multe secole, Duhul Domnului venise asupra bărbaţilor din diferitele seminţii, sub conducerea cărora Israel s-a bucurat de odihnă şi o măsură de pace şi siguranţă (în care să urmărească vocaţiile pe care şi le-au ales. Nu existau lucruri ca succesiunea ereditară; Judecători erau ridicaţi de Dumnezeu din timp în timp, pe baza calificărilor personale. Dar acum bătrânii au lepădat astfel de asistenţă divină şi au ales o monarhie ereditară. 4. Iarăşi şi iarăşi, când Israel Îl căuta pe Domnul pentru sfat, El în mod minunat i-a ocrotit de atacurile vrăjmaşului (vezi 1 Samuel 7,10; Iosua 10,11 etc.). În lepădarea de către ei a lui Dumnezeu ca Domn suprem al teocraţiei, bătrânii deschideau în realitate calea prin care Israel a devenit pion al intrigii internaţionale. Ei au cerut tribut de la vrăjmaşii lor învinşi şi s-au fălit cu faptele lor războinice. În schimb, au căzut sub stăpânirea neamurilor mai puternice. Ei, în mod greşit, au atribuit înfrângerile lor militare şi perioadele de asuprire formei de guvernământ mai degrabă decât propriului curent de acţiune rea. 5. A fost planul lui Dumnezeu de a schimba văile Acorului în uşi ale nădejdii când poporul Său s-a întors în supunere faţă de El (Osea 2,15). Sub călăuzirea lui Dumnezeu, greşelile puteau să devină punţi de trecere spre o mai mare cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Planului Lui de Mântuire. 6. Dumnezeu îi răspândise pe leviţi în cuprinsul seminţiilor pentru ca să poată fi educaţi copiii, mai ales în lucrările lui Dumnezeu. Din cauza lipsei lor de bunăvoinţă egoiste de a duce la îndeplinire acest plan, copiii lui Israel au făcut greşeala de a nu-i susţine pe leviţi şi au rămas în analfabetism şi ignoranţă. (Cea mai mare parte a poporului n-a vrut să fie instruită să cugete pentru sine. Ei erau perfect mulţumiţi să lase pe conducătorii lor să cugete în locul lor, atâta timp cât aceşti conducători nu cereau averile lor sau nu tulburau tihna lor egoistă.)
De pe timpul când a început în cer marea controversă (Apocalipsa 12,7-9) până în ziua de azi, marele plan al lui Dumnezeu pentru univers a fost greşit înţeles de unele fiinţe create de El. Socotindu-se a fi înţelepţi, ei au pus la îndoială siguranţa şi dorinţa Lui de călăuzire şi s-au apucat să urmeze ceea ce, în ignoranţa lor, li s-a părut a fi o cale mai bună – numai spre a afla că s-au angajat pe un drum care duce la moarte. Dumnezeu a lăsat întotdeauna ocazii pentru oameni spre a dovedi căile Lui ca fiind cele mai bune. Dar uneori El cedează dorinţelor lor şi le îngăduie să urmeze calea propriei alegeri, pentru ca greşelile lor, deşi aspre, să-i poată conduce, până la urmă, să-şi plece genunchiul şi să recunoască superioritatea veşnicului plan al lui Dumnezeu (vezi Filpeni 2,10.11; PP, p. 605, 606).