8:6 Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: Dă-ne un împărat ca să ne judece. Şi Samuel s-a rugat Domnului.
Samuel s-a rugat. Israel a purces din nou să facă exact ceea ce ei făcuseră timp de secole – să acţioneze fără să aştepte călăuzire divină. Ei fuseseră avertizaţi împotriva căderii lor în idolatrie, dar ei au preferat să urmeze căile neamurilor din jurul lor mai degrabă decât instrucţiunile Domnului. Moise prezisese că va veni timpul când Israel avea să ceară un împărat, pentru ca să fie ca neamurile din jurul lor (Deuteronom 17,14), şi acum ei împlineau în mod literal această profeţie. Cu toate că bătrânii au fost însufleţiţi probabil exclusiv de motive politice, Samuel le-a arătat calea mai bună – căutând pe Domnul în rugăciune. Ei subevaluaseră înaltul lor privilegiu religios şi nu înţeleseseră că adevărata nevoie a naţiunii nu era o nouă putere, ci o permanentă organizaţie a teocraţiei spre a preîntâmpina confuzia care a rezultat din neliniştea şi îndărătnicia lor.
Ei n-au fost dispuşi să supună cazul lui Dumnezeu spre a cunoaşte voia Lui, şi Samuel a exercitat prerogativele lui oficiale insistând ca ei să lase hotărârea într-o chestiune atât de grea pe seama Domnului, care întotdeauna a fost gata să-i scape în vremuri de încurcături grave. Deşi Samuel trebuie să fi fost adânc rănit printr-o astfel de cerere din partea lor (poporului), el a pus la dispoziţia lor serviciile sale ca profet, tot atât de cu credinţă când chestiunea era una vătămătoare pentru el însuşi, ca şi atunci când erau ocazii mai plăcute. Atitudinea lui se pare să fi fost mult asemenea aceleia a lui Hristos cu secole mai târziu, când El a strigat: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23,34) şi a lui Ioan când el a zis cu privire la Hristos: ,,El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez” (Ioan 3,30).