7:3 Samuel a zis întregii case a lui Israel: Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul, şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va izbăvi din mâna Filistenilor.
Dumnezeii străini şi Astarteele. Dagon era unul dintre ,,zeii filistenilor” (Judecători 10:6) căruia i-au slujit israeliţii când l-au părăsit pe Domnul. Astarteia (pluralul, Astarteele) era consoarta lui Dagon în Filistia, sau a Baalilor fenicieni sau canaaniţi, pentru că ea era zeitatea feminină principală şi a canaaniţilor (vezi despre Judecători 2:13). Ca şi Dagon, ea era considerată ca reprezentând puterile de reproducere ale naturii. Cultul ei consta de obicei în orgii desfrânate, întreţinute de multe ori de femei de seamă care deveneau devotatele ei şi erau cunoscute ca ,,femei sacre”, sau prostituate ale templului. Figuri ale zeilor filisteni şi canaaniţi fără îndoială că erau în multe cămine israelite. Poporul lui Israel căzuse treptat sub puterea şi controlul poporului câmpiei, pentru că el avea cu ei atât relaţii de afaceri (1 Samuel 13,19), cât şi sociale (Judecători 14). Faptul că Israel a lăsat chivotul la Chiriat-Iearim timp de atâţia ani şi n-au făcut nici o încercare de a restaura serviciul templului sau să procure un loc potrivit de odihnă pentru chivot dovedeşte cât de mult se îndepărtaseră de Domnul. Istoria nu raportează nici o deportare a israeliţilor în câmpiile de coastă asemănătoare cu deportările spre Asiria şi Babilon, totuşi trebuie că Israel s-a asociat cu filistenii aproape în orice fază a vieţii, slujindu-le (1 Samuel 4,9), plătindu-le tribut anual cu diferite feluri de produse, şi făcându-şi plăcerile în orgii ale înălţimilor atât de obişnuite pe tot cuprinsul ţării. Restituirea chivotului în nici un caz n-a însemnat renunţarea la stăpânirea lor asupra israeliţilor.
Samuel apare în naraţiune pentru prima dată de la lupta de la Afec în rolul unui reformator care încearcă să întoarcă la Dumnezeu un popor egoist şi idolatru. Numai imaginaţia poate descrie ce au însemnat aceşti ani pentru el în timp ce mergea din loc în loc. El nu numai că a vizitat regiunile învecinate cu Filistia. Tot Israelul a auzit apelurile, avertizările şi rugăciunile lui, până ce, încet dar sigur, a pus stăpânire pe întreaga naţiune un simţământ al păcatului lor şi a nevoii lor de o încredere reînnoită în Dumnezeu. El a descris lămurit starea lor prezentă în comparaţie cu ceea ce Dumnezeu plănuise pentru ei, şi a făgăduit eliberare de filisteni, numai dacă aveau să devină israeliţi adevăraţi – în mod literal, ,,guvernaţi de Dumnezeu”. Samuel ştia că, dacă poporul părăseşte idolatria şi refuză să slujească zeilor filisteni, aceasta avea să fie interpretat ca fiind egal cu răzvrătire împotriva supremaţiei filistene şi desigur însemna război. Dar Samuel avea încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu şi a continuat să inspire nădejde unui popor deznădăjduit.