7:13 Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi n-au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.
Mâna Domnului. Aceeaşi întâmplare providenţială poate să aducă şi favoare şi defavoare, favoare pentru cei care se supun sub mâna călăuzitoare a Domnului, şi defavoare pentru acei care aleg să slujească sieşi. Aceeaşi furtună a adus biruinţă israeliţilor neajutoraţi şi înfrângere filistenilor, care s-au încrezut în puterea zeilor falşi şi în isprava de vitejie a propriilor braţe. Acelaşi stâlp al prezenţei lui Dumnezeu care a aruncat lumină asupra oştilor Domnului a învăluit în întuneric oştile egiptene. Poate că filistenii au conchis că Baal, zeul furtunii (vezi p. 40) se lupta acum împotriva lor şi pentru oştile lui Israel. Dar israeliţii, din cauza relaţiilor lor reînnoite faţă de Dumnezeu, au putut să profite de punctul de vedere tradiţional păgân şi să urmărească până la capăt victoria asupra vrăjmaşului.
Aşa a fost atunci; aşa este şi astăzi. Omul ajunge până la punctul când recunoaşte că viaţa lui este foarte nesatisfăcătoare. El se găseşte pe sine legat de idolii săi, oricare ar putea să fie. El îşi dă seama de zădărnicia obiceiurilor cultivate din trecut şi mărturiseşte neputinţa lui de a se schimba prin propriile eforturi. Atunci, el se supune Duhului Sfânt şi găseşte creat înăuntrul său un control de sine, o acceptare a unor astfel de ajutoare pe care le dă Dumnezeu în mod înţelept pentru a-l face potrivit pentru o viaţă mai înaltă decât cunoscuse el până acum. Greşelile din trecut devin în felul acesta o punte de trecere. Văile Acor devin uşi ale nădejdii (Osea 2,15).