5:8 Şi au trimis şi au adunat la ei pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis: Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel? Domnitorii au răspuns: Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel. Şi au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
Ce să facem? Răsturnarea lui Dagon în faţa chivotului pare să fi dat naştere în inima domnitorilor filistenilor la un resentiment împotriva Dumnezeului cerurilor şi la o mai mare credincioşie faţă de Dagon. El mai era încă zeitatea care le dăduse biruinţa pe câmpul de luptă şi ei i-au dat cinste încredinţând chivotul ocrotirii lui. Chiar dacă ei au admis că el suferise o înfrângere într-un conflict personal, el era totuşi zeul lor, şi ei au refuzat să se supună ideii de a recunoaşte supremaţia Creatorului tuturor lucrurilor. Cetatea a fost lovită de o epidemie care, după felul general păgân de a raţiona, era lucrarea Divinităţii supreme, de la care vine şi binele, şi răul; de aceea singurul lucru de făcut era de a scăpa de simbolul jignitor al prezenţei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, care nu caută la faţa oamenilor, era tot atât de doritor ca filistenii să recunoască darurile providenţei Sale pentru ei după cum era ca şi iudeii să facă la fel (vezi PP, p. 587, 588).
Totuşi, convinşi împotriva voinţei lor, filistenii erau încă de aceeaşi părere. Tot aşa fusese şi cu faraon. Dar nu trebuia să fie aşa. Nebucadneţar n-a lăsat să-l stăpânească mândria, şi, prin repetatele revelaţii ale puterii protectore a lui Dumnezeu, a ajuns în situaţia de a se întoarce de la idolatria lui şi s-a închinat Dumnezeului cerurilor (Daniel 4,24-27.34.35). Întocmai cum Dumnezeu îi arătase lui faraon puterea Lui de a reţine plăgile, El a dovedit acum domnitorilor filistenilor capacitatea Sa de a opri epidemia care bântuia prin ţara lor. Mândria a oprit orice cale de acţiune, alta decât aceea de a scăpa de ceea ce pentru ei era marea cauză a ofensei – chiar lucrul care Dumnezeu a intenţionat să fie pentru ei un mijloc de mântuire.