Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Samuel

1 Samuel 5:1


5:1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.

Filistenii. Un studiu atent al Psalm 78,60-64 împreună cu Ieremia 7,12; 26,6.9 arată că Dumnezeu le-a îngăduit filistenilor nu numai să pună în derută poporul lui Israel la Eben-Ezer, ci probabil şi să-i urmărească spre nord-est până la Silo. Filistenii au lăsat parte din oştirea lor să păzească ceea ce luaseră de la Israel, pentru că tabăra lui Israel (1 Samuel 5,1) a fost aceea din care ei au plecat în călătoria lor de întoarcere spre cetăţile câmpiei. Există dovezi arheologice despre nimicirea lui Silo cam pe acea vreme. În orice caz se crede că serviciile de la cortul întâlnirii au încetat când a fost luat chivotul (PP, p. 609).

Ce răspundere înfricoşătoare apăsa asupra umerilor tânărului Samuel, cu Eli decedat şi cu chivotul, tocmai centrul serviciului religios, în mâinile vrăjmaşului! Chiar după întoarcerea chivotului, şapte luni mai târziu, trebuie să fi fost într-adevăr o mare sarcină pentru Samuel, să călătorească din loc în loc să încurajeze poporul şi să împiedice prăbuşirea vieţii religioase a naţiunii care timp de secole fusese obişnuită să creadă despre Silo ca despre chiar centrul vieţii lor comune. Că Domnul ,,n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale” (cap. 3,19) arată că poporul l-a recunoscut ca urmaşul logic după Eli, cu toate că, numai cu 20 de ani mai târziu, Samuel a fost investit în mod formal cu autoritatea de judecător (cap. 7,1-15; vezi PP, p. 590; 4T, p. 517, 518).