4:3 Poporul s-a întors în tabără, şi bătrânii lui Israel au zis: Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de Filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru, şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.
Pentru ce. Când aveau înfrângeri, popoarele politeiste ale Orientului Apropiat, de obicei trăgeau concluzia că zeii lor erau supăraţi pe ele şi ar trebui domoliţi mai serios spre a evita suferinţele în viitor. Având în vedere starea religioasă scăzută a lui Israel pe acea vreme, este de mirare că şi Israel avea în mare măsură aceeaşi atitudine faţă de Domnul (vezi PP, p. 584). Probabil că victorii din trecut în timpul slujbei de judecător a lui Eli au dus la simţământul de încredere de sine care a orbit ochii lor faţă de nevoia lor de Dumnezeu. Pentru că conducătorii L-au lepădat de bunăvoie pentru zeii neamurilor din jurul lor, Dumnezeu nu putea face nimic altceva decât să îngăduie să culeagă recolta seminţelor semănate de ei înşişi. În loc să-şi umilească inimile înaintea lui Dumnezeu, ei au făcut dovada atitudinii lor superstiţioase faţă de El, considerând chivotul ca un simplu talisman care garantează succesul.
Fără nici un sfat de sus, căpeteniile au sugerat şi poporul a fost de acord cu ceva la care niciodată nu se cugetase mai înainte. Ei se aflau la numai câteva mile de sanctuar, şi dacă chivotul ar fi în mijlocul lor, cu siguranţă că biruinţa ar fi a lor. Acest simbol preţios al prezenţei lui Dumnezeu a fost acoperit cu învelitoarea lui de giulgiu, iar leviţii prezenţi l-au dus din locul lui de odihnă dinăuntrul perdelei (Numeri 4,5.6). Ţinând seamă de faptele din trecut ale fiilor lui Eli, nu este de mirare că ei au uitat orice forme de cinstire şi s-au grăbit cele câteva mile până la oştire, sperând că un alt măcel ar putea fi evitat.
Dar chivotul era simbolul prezenţei lui Dumnezeu, şi deoarece conducătorii au lepădat instrucţiunile divine, Dumnezeu nu-Şi putea întinde mâna ocrotitoare asupra lor spre bine. Dacă conducătorii şi-ar fi umilit inimile şi s-ar fi întors de la căile lor păcătoase, ei ar fi fost călăuziţi de profet, ca şi în anii de mai târziu. În zilele lui Hristos, mulţimile au urmat conducerea preoţilor lor, strigând: ,,Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. Tot aşa şi oştirea lui Israel la Eben-Ezer, înfruntând dezastrul şi prinzându-se de paiele propriei închipuiri au strigat că acum biruinţa le este asigurată. Necazul sau bunăstarea grupelor organizate ale societăţii, fie politice, fie religioase, sunt în mare măsură determinate de atitudinea şi purtarea conducătorilor.
Totuşi indivizii îşi pot determina în mod independent de grupă propria soartă spirituală. Cu toate că Samuel a avut parte de umilirea adusă asupra lui Israel ca rezultat al nebuniei zilei, aceasta nu a împiedicat primirea lui personală de către Dumnezeu. Când, pe vremea lui Ahab, conducătorii s-au întors spre Baal, Ilie a crezut că el este singurul care a recunoscut şi L-a slujit pe viul Dumnezeu. Totuşi Dumnezeu i-a făcut cunoscut că mai erau mii în Israel, care aleseseră binele, întocmai cum făcuse el. Cei trei ani de secetă nu schimbaseră credinţa lor în Dumnezeu şi credincioşia lor faţă de El.