25:24 Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi, şi ascultă cuvintele roabei tale.
Eu sunt de vină, domnul meu. Un gest condescendent şi unul care probabil că devenise obişnuit la ea. Fără îndoială că, adesea, fără ca Nabal să ştie, ea întorcea nebunia lui într-o nouă viziune despre viaţă, în speranţa că el va putea să vadă frumuseţea unei concepţii de viaţă cu totul diferită. Această femeie nobilă s-a prezentat pe sine ca singura asupra căreia cădea vina şi de aceea, singura care să primească pedeapsa.