24:8 După aceea, David s-a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: Împărate, domnul meu! Saul s-a suit înapoi, şi David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.
S-a plecat cu faţa. Pătrunzătoarea lui pricepere spirituală şi adânca lui iubire de dreptate l-au oprit pe David să urască pe Saul, criticându-l de faţă cu alţii şi atacându-l cu prima ocazie. David nu simţea nevoia unei aşa-numite indignări îndreptăţite faţă de tratamentul pe care l-a primit. Cât priveşte atitudinea lui Saul faţă de el, David a putut să lase aceasta în seama lui Dumnezeu, care face toate lucrurile bine. În sufletul lui era o încredere calmă că Dumnezeu era cu el, iar în inima lui era milă pentru împăratul lui. Nimeni n-ar fi fost mai fericit ca David dacă Saul şi-ar fi răstignit eul şi şi-ar fi umilit inima înaintea Domnului. În sinceritatea sufletului său, probabil că David dorea cu ardoare ca Saul să aibă aceeaşi experienţă de părtăşie cu Dumnezeu pe care o avea el. De aceea, ascultarea lui nu era o formalitate. El s-a plecat cu inima plină de respect faţă de slujba de împărat şi compătimire pentru bărbatul din această slujbă.
Hristos acceptase pe Iuda ca pe unul dintre cei doisprezece. El îl trimisese în misiuni ale îndurării şi mijlocirii. El îl văzuse cum se transforma treptat într-un oponent critic, egoist şi împotrivitor al întregului Său plan. Totuşi Hristos îl iubea şi ar fi fost fericit să-l facă unul dintre conducătorii bisericii Sale (vezi DA 294, 295, 717). În cele din urmă, S-a plecat în faţa lui Iuda cu toată compătimirea sufletului Său şi, spălându-i picioarele, a făcut un apel tăcut să-şi predea inima Aceluia care a venit nu să I se slujească, ci ca El Însuşi să slujească. Pavel se afla în faţa lui Agripa apărându-şi noul fel de viaţă. Şi el avusese multe dovezi ale providenţialei purtări de grijă de care se putea prinde. Conducătorii îi făcuseră multe nedreptăţi, dar el nu se gândea la ele. Inima lui era plină de dragoste pentru împărat, care, în cele din urmă, a exclamat: ,,Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin” (Fapte 26,28).